Şoimii Lipova a bifat al doilea amical cu şase goluri
Şoimii Lipova a învins cu 4-2 colega de Liga 4 Arad, Păulişana Păuliş, într-un amical disputat pe teren propriu. Neamţ 2, Petrilă şi Bimbo au marcat pentru trupa lui Marius Grad, care a început în formula: Marinca – Purda, Ţiţca, Lăcătuş, Ema – Raul, Biro, Cati, Iuga – Neamţ, Petrilă. Pe parcurs au mai jucat Bimbo, Cîrnariu, plus încă trei juniori aflaţi în probe. „Un antrenament bun, sunt mulţumit pentru stadiul în care ne aflăm. Începem să ne mişcăm şi să reintrăm în ritm. Mai îmi doresc în lot un portar şi 1-2 jucători sub 21 de ani, iar atunci lotul va fi complet. Ne-am despărţit de Catrinoiu, Niga şi Ruben, care nu s-au mai prezentat la echipă”, ne-a declarat antrenorul „şoimilor”, Marius Grad. Vă reamintim că în primul amical al verii, Lipova a terminat la egalitate, scor 3-3, cu CS Ineu. Noutăţile trupei de pe Valea Mureşului sunt până acum atacanţii Neamţ, de la Săvârşin şi Petrilă, de la Satu Nou, fundaşul central Moisă, de la Aqua Vest şi Biro, venit de la Tauţ. Lipova dispută sâmbătă de la ora 11 un nou joc de verificare, tot pe teren propriu, cu timişenii de la Flacăra Făget.