Și, totuși, nu au forțat în Cupă: Poli Iași și UTA au dat-o la pace, în Copou
Deși drumul cel mai scurt spre bani, trofeu și Europa trece prin Cupa României, așa cum spunea exact Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei s-a contrazis prin formula aliniată astăzi, în Copou, în fața unei formații cu gândul mai mult la campionat, unde vizează salvarea de la retrogradare. Probabil că Rednic e cu gândul și la meciul din ultima etapă a turului, cu Dinamo, de aceea a vrut să nu riște cu prea mulți titulari. Pe lângă faptul că și-a menajat două piese de bază, Van Durmen și Tsouka, experimentatul tehnician a lăsat pe bancă, la Iași, jucători importanți precum Omondi, Costache, Poulolo sau chiar Popa, în poartă. Iar cu jumătăți de măsură nu merge nici măcar în Cupă. Totuși, am văzut o variantă ceva mai ofensivă a Bătrânei Doamne, arădenii controlând în general jocul, dar fără ocazii prea mari. Pedro, Dumiter sau Vuletich au fost mâini moarte la Iași, iar apărarea a clacat la singura șansă periculoasă a gazdelor din prima parte. Atunci, în minutul 30, Hrezdac a călcat pe minge la mijloc și i-a pus pe ieșeni pe contraatac, Harrison a pasat pe culoar pentru Teixeira în stânga, acesta a pătruns nestingherit în careu și șutat, Mitrovic a respins până la același Teixeira, care a scos în centrul careului, de unde Harrison a trimis în plasă.
Pedepsiți la singura ocazie a ieșenilor, Fabry a egalat cu o frumoasă lovitură de cap
Rednic a mutat la pauză, cu Costache în locul lui Dumiter, iar la patru minute de la reluare nou intratul a tras slab, peste poartă, din careu. În minutul 56 avea să vină și egalarea: activul Ghezali a centrat de pe dreapta și Fabry, de pe picioare, a reluat cu capul în stânga lui Ailenei, din centrul careului. UTA a construit și a vrut mai mult în ultima jumătate de oră, dar ultima pasă a lipsit. În rest, nu au fost emoții în apărare, atâta timp cât Poli a părut mulțumită cu egalul și nici nu putea mai mult, astfel că s-a terminat egal, 1-1. Îngrijorează accidentarea lui Benga, înlocuit pe final. Un punct bun în perspectiva calificării în sferturi, având în vedere că roș-albii mai au de jucat două meciuri în grupa C, la Unirea Ungheni, pe terenul unei divizionare secunde și acasă, cu Farul. În grupă se mai joacă în prima etapă partidele: Unirea Ungheni – FC Hermannstadt, miercuri, ora 15 (FRF.tv) și Sănătatea Servicii Publice – Farul, joi, ora 16:15 (TV).
Formații:
Poli Iași: Ailenei – Itu, Umar, Fl. Ilie, Ispas – Marchioni (Gouet), Miskovic – Teixeira (Gheorghiță), Harrison (Tailson), Ștefanovici (V. Gheorghe) – Omrani.
UTA: Mitrovic – Râpă, Conte, Benga (Poulolo), Trif – Hrezdac, Joao Pedro – Ghezali (Samson), Fabry, Dumiter (Costache) – Vuletich (Omondi).
Au arbitrat: C.Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) – la centru, D.Vlase (Galați) și S.Slabu (Brașov) – asistenți. (foto: UTA Arad, Facebook)