Sebişul e la trei paşi de promovare. Prima misiune, cu Giarmata
Naţional Sebiş este, din nou, virtual lider în “C4”, Comisia de Disciplină a FRF urmând să le atribuie arădenilor, săptămâna viitoare, cele trei puncte câştigate la comisii în litigiul cu Ighiul. Ca urmare a acestui fapt, formaţia pregătită de Călin Cojocaru preia şefia în serie şi devine principala favorită la promovare. O promovare care putea fi mult mai repede conturată, dacă “bancarii” nu pierdeau atâtea puncte în meciurile importante, oferindu-le, astfel, ocazia celor de la Ripensia şi Şcolar Reşiţa să revină puternic în luptă.
Chiar şi cu victoria la “masa verde” în faţa Ighiului, Sebişul nu mai are voie să greşească în ultimele trei etape ale campionatului. Prima din cele trei misiuni e cu Giarmata, acasă, meci accesibil pentru sebişeni, în care probabil se pune doar problema scorului. Apoi, însă, vin adevăratele examene, tot acasă cu Ighiu, într-un meci “aprins” încă de la comisii şi în deplasare la Lugoj, echipă pe terenul căreia se câştigă greu.
Celelalte două reprezentante ale judeţului nostru în Liga a III-a încearcă şi ele să adune puncte importante pe final de stagiune. Cermeiul lui Nagy şi Anca vrea să dea lovitura în cetatea Devei, în vreme ce puştii UTA-ei au meci acasă, cu Alba Iulia.
Liga a III-a, seria 4, etapa a 24-a:
Naţional Sebiş – Millenium Giarmata, vineri, ora 18
CSM Lugoj – ACS Poli II Timişoara, vineri, ora 18
Cetate Deva – Lunca Teuz Cermei, vineri, ora 18
Performanţa Ighiu – Pandurii II Tg.Jiu, sâmbătă, ora 18
Ripensia Timişoara – Industria Galda, sâmbătă, ora 18
Şcolar Reşiţa – Becicherecu Mic, sâmbătă, ora 18
UTA II BD – Unirea Alba Iulia, sâmbătă, ora 18.
Clasament
1.Ripensia Timişoara 23 13 7 3 54-26 46
2.Şcolar Reşiţa 23 14 3 6 42-18 45
3.Naţional Sebiş 23 14 2 7 41-26 44
4.Industria Galda 23 12 7 4 37-22 43
5.Cetate Deva 23 14 1 8 40-35 43
6.CSM Lugoj 23 12 6 5 34-25 42
7.Performanţa Ighiu 23 8 9 6 39-32 33
8.Pandurii II Tg.Jiu 23 8 3 12 30-33 27
9.Poli II Timişoara 23 8 3 12 34-45 27
10.Gloria Cermei 23 6 6 11 22-33 24
11.Giarmata 23 6 5 12 27-42 23
12.Unirea Alba Iulia 23 5 5 13 24-34 20
13.Becicherecu Mic 23 5 3 15 21-54 18
14.UTA II BD 23 4 4 15 19-38 16