Scorul nu reflectă realitatea din teren
Naţional Sebiş a pierdut sâmbătă după amiază, întâlnirea cu liderul clasamentului ligii a treia, seria 5, ACS Recaş, scor 4-1
Elevii pregătiţi de Cosmin Petruescu au deschis scorul în minutul 28, prin Răzvan Trandu, care a prins un şut cu stîngul la colţul lung, de la 20 de metri uşor lateral stînga. Flavius Băd a replicat pentru arădeni peste nici patru minute, reuşind egalarea după o pasă în adâncime trimisă de Nicolau. Înainde cu câteva minute de finalul primei reprise, Situwe putea adduce avantajul sebişenilor, dar acesta a ratat din poziţie unu la unu cu portarul bănăţean. Cei care au înscris până la pauză au fost cei de la Recaş, care au înscris prin Nanu cu un lob de la 25 de metri peste portarul Cioloca. Centralul partidei, a uitat se pare că atunci când loveşti balonul cu mâna în careu, este 11 metri, neacordat celor din Sebiş
ACS Recaş s-a distanţat în partea a doua, 3-1 prin acelaşi Trandu, la capătul unui contraatac, respectiv 4-1 prin reuşita lui Szabolcs Szekely, la primul său gol în retur, Trandu servindu-l cu o pasă cu călcîiul, şi a şutat din careu pe sub portarul arădean.
„Chiar s-a jucat bine, rezultatul e mincinos. Am luat două goluri pe greşeli personale, la 2-1 ni s-a refuzat un penalty clar pentru henţ în careu şi, în rest, am mai ratat vreo 4-5 ocazii mari. Dacă mai spunem că raportul cornerelor ne-a fost favorabil cu 8-3 şi că golul 4 l+am luat în minutul 90, cred că toată lumea îşi poate face o imagine despre cum au stat lucrurile la Recaş”, a declarat Lucian Ciba, antrenorul secund al sebişenilor
De cealaltă parte Cosmin Petruescu a recunoscut că scorul nu reflectă deloc realitate din teren.
“Este foarte greu să joci sub presiunea rezultatului, însă astăzi am fost mai inspiraţi şi ne-am impus. Sunt mulţumit de jocul echipei, mai ales în partea a doua, cînd echipa noastră a manifestat o foarte bună atitudine în teren, însă rezultatul îl consider ca fiind un pic cam mare faţă de realitatea din teren. Este o victorie a pragmatismului, în faţa unei echipe foarte bine organizată şi aşezată în teren de Lucian Tetileanu, care a venit să joace fotbal. Sperăm să continuăm pe aceeaşi pantă ascendentă şi în evoluţiile viitoare”, ne-a spus antrenorul Cosmin Petruescu
Sebişul a intrat pe gazon în formula: Cioloca – Cornea, Situve, Nicolau, Floarea – Francescu (78 Şuteu) – Ember (62 Sătmar), Bozian (73 Mohamed), Neacşu – Băd, Dîrvaru.
Pentru ACS Recaş au evoluat: Burtic – Mânecan, Aldana – cpt (Ştreangă), Şeroni, Ticană (Opriş) – Boldea, Chivoiu, Trandu, Nanu – Andronic (Szekely), Magdaş (Paleacu). Pe bancă: Dubou – Şchiopu, Moroşan.