Ploaie de premii şi diplome, la Gala DJST Arad 2018 (FOTO)
Sala Sporturilor „Victoria” a găzduit astăzi Gala DJST Arad 2018, festivitate de premiere a celor mai valoroşi sportivi arădeni ai anului şi nu numai. În tribuna oficială a Polivalentei au luat loc multe valori ale sportului arădean, fie că vorbim de sportivi, antrenori, actuali sau foşti descoperitori de talente, manageri, conducători sau reprezentanţi ai cluburilor arădene, veterani sau arbitrul momentului în fotbalul românesc, Ovidiu Hațegan.
Prezentaţi pe rând de crainicul galei, Gabriel Iazbinscky, aproape toţi au ajuns pe parchetul Polivalentei pentru a-și ridica distincțiile oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, prin Cristian Gavra, directorul instituției și Liliana Nica, expert superior pe sport.
În mijlocul evenimentului s-au aflat și deputații Dorel Căprar, vicepreședinte al Federației Române de Judo, care a şi luat cuvântul, adresând mulţumiri şi felicitări organizatorilor, dar şi performerilor din acest an, din mesajul acestuia reţinând în principal că „sportul nu are culoare politică”, Adrian Todor, membru al Comisiei de Tineret și Sport în cadrul Parlamentului României și Florin Tripa.
Dar iată mai jos toate distincțiile oferite astăzi, în cadrul Galei DJST Arad, cu menţiunea că cei mai buni sportivi ai anului s-au ales cu cadouri importante.
De asemenea, merită remarcat efortul frumos şi plin de generozitate al organizatorilor de a oferi diplome şi premii cât mai multor oameni ai sportului arădean, fie ei în activitate sau nu. Nu au scăpat de diplome nici măcar reprezentanţii presei, dar nici colaboratorii sau oamenii din spatele cortinei sportive.
Sportivi premiați pentru rezultate la competițiile oficiale internaţionale 2018
Categoria Junioare
Luciana Condurache (haltere) – CSM Arad
Irina Rus (tenis de masă) – CSM Arad
Dorina Tofan (haltere) – CS AMEFA Arad
Categoria Juniori
Emanuel Danciu (haltere) – CSM Arad
Cosmin Krupla (haltere) – CSM Arad
Daniel Tavoc (gimnastică aerobică) – CS Universitatea Arad
Categoria Senioare
Roxana Bîrcă (atletism) – CS Universitatea Arad
Daniela Dodean (tenis de masă) – CSM Arad
Cristina Simion (atletism) – CS Universitatea Arad
Categoria Seniori
Gabriel Bocser (gimnastică aerobică) – CS Universitatea Arad
Marian Coman (atletism) – CS Universitatea Arad
Mihai Mihuț (lupte greco romane) – CS Astra Arad
Premiul pentru întreaga carieră sportivă: Monika Brosovszky Boriga
Medicină sportivă: dr. Adriana Nica, Radu Gabriela
Ramona Lile (rector Universitatea Aurel Vlaicu Arad), pentru implicare în derularea proiectelor cu Federația Romană de Fotbal și Federeația Română de Handbal
Paul Barta (ISJ Arad), pentru implicare în Programul Național Campionii României în școli, licee și universități
Adrian Lucaci (AJF Arad), pentru implicare în derularea proiectelor de fotbal în grădinițe și școli. Premiul a fost ridicat de Andras Mako, vicepreședintele AJF Arad
Anela Freer (ACS Tenis Fan Arad), pentru atragerea și susținerea turneelor de tenis la Arad
Carolina Szabo (judo, CSM Arad / Podgoria Ghioroc) a fost sportiva cu cea mai mare implicare în Programul Național Campionii României în școli, licee și universități
Premii speciale: Marius Copil (locul 60 mondial la tenis de câmp, premiu ridicat de mama sa) și Ovidiu Hațegan (arbitru FIFA, cel mai bine cotat cavaler al fluierului din România)
Cluburi cu cele mai bune si mai multe rezultate la competitiile internaționale: CS Universitatea Arad, CSM Arad
Atleți veterani: Elena Avram, Lucian Neagu
Colaboratori eveniment: Gabriel Iazbinscky, Silviu Turc
Profesori/antrenori care de-a lungul timpului prin munca lor la catedra și cu sportivii au adus rezultate deosebite pentru Arad și România
Adrian Dodean (tenis de masă, CSM Arad), Adrian Jigău (haltere, CSM Arad), Magdalena Leszay (tenis de masă, CSM Arad), Arpad Kakas (tenis de masă, CSM Arad), Mircea Budurișan (tir, CSM Arad), Ion Vasilescu (tir, CSM Arad), Gheorghe Pop (tir, CSM Arad), Monica Toth (tir, CSM Arad), Viorel Bitang (înot, CSM Arad), Martin Liptak (înot, CSM Arad), Daria Barta (înot, CSM Arad), Daniela Chiriac (gimnastică ritmică, CSM Arad), Tatiana Novikova (gimnastică ritmică, CSM Arad), Ciprian Hegy (gimnastică artistică, CSM Arad), Carina Franiov (gimnastică artistică, CSM Arad), Eugen Cățean (gimnastică artistică, CSM Arad), Dorin Drimbe (judo, CSM Arad), Arpad Nagy (judo, CSM Arad), Alexandru Stoian, kaiac-canoe, CSM Arad), Loghin Lazăr (judo, CSM Arad), Ionel Lazăr (judo, CSM Arad), Livia Căruceru (tenis de masă, CSM Arad), Elza Fărcuța (gimnastică aerobică, CSM Arad), Constantin Miclea (ateltism, CSM Arad), Ionel Oprea (atletism, CSM Arad), Mihai Teleki (judo, CSȘ Gloria Arad/ CS Universitatea Arad), Ioan Coste (lupte, CSȘ Gloria Arad), Sebastian Lucaci (înot, CSȘ Gloria Arad), Sebastian Lucaci (înot,CSȘ Gloria Arad), Spiridon Stanciu (lupte, CSȘ Gloria Arad CS Astra Arad), Emeric Davidhazi (baschet, CSȘ Gloria Arad), Traian Magheru (atletism, CSȘ Gloria Arad), George Mandache (baschet, LPS Arad), Ramona Haidu (gimnastică aerobică, CS Urania/ CS Universitatea Arad), Marcel Urban (baschet, FCC ICIM Arad), Dan Moraru (baschet, FCC ICIM Arad), Constantin Wunsch (baschet, CSȘ Gloria Arad), Mateiu Peloc (ciclism, ACS Voința Arad), Adriana și George Beldiman (handbal, ACS HC Beldiman), Alin Câmpeanu (șah, ACS Șah Club Vados Arad), Radu Sabău (volei, CS Provolei Arad), Ștefan Gog (volei, ACS Fan Arad), Ruben Stoia (box, Boxing Club Ruben Stoia), Gheorghe Biriș (haltere, CS AMEFA Arad), Florin Barna (box, CS Motorul Silva Lazăr Arad), Ioan Marconi (atletism).