S-a stins din viaţă antrenorul emerit de tir, Ion Vasilescu
Clubul Sportiv Municipal Arad îşi pierde în acest început de an un fost reputat antrenor emerit la tir, Ion Vasilescu, care din 1981 până în 2017, vreme de 36 de ani, a activat la clubul arădean, contribuind la numeroasele performanţe naţionale şi internaţionale ale pistolarilor arădeni.
Sportivi de mare valoare, cum ar fi directorul actual al CSM-ului, Lucia Mihalache – maestră a sportului şi de două ori prezentă la Jocurile Olimpice, în 2008 şi 2012, dar şi Iulian Raicea – printre altele medaliat cu bronz olimpic la Sydney 2000, Gheorghe Pop – actual antrenor coordonator al secţiei de tir, Francesca Morar – fostă pistolară de succes a clubului, sau cel mai valoros pistolar al momentului la CSM Arad, Casian Codrean, component al lotului naţional, cu perspective de participare la viitoarele ediţii ale Jocurilor Olimpice, au fost doar câţiva dintre elevii lui Ion Vasilescu, cel care a prins în activitate şi actualul poligon modern al CSM Arad.
Conducerea clubului, întregul colectiv al secţiei de tir şi al CSM-ului, îşi exprimă profundul regret pentru dispariţia celui care a fost antrenorul emerit Ion Vasilescu şi transmite sincere condoleanţe familiei.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!