Rugbiştii au doar varianta victoriei
CSU Arad vrea să evite emoţiile în Divizia Naţională la rugby. Pe locul doi în play-out, cu 11 puncte, studenţii trebuie să câştige în faţa celor de la Bucovina Suceava, meci programat duminică de la ora 10, în Sînicolau Mic. „Putem să câştigăm, o puteam face şi la Suceava, dar am fost nişte proşti. Nu e meci greu, trebuie şi putem să ni-l facem uşor. Dacă învingem duminică suntem ca şi salvaţi, pentru că trecem pe primul loc, iar în ultima etapă Suceava joacă acasă cu Galaţiul”, este de părere Marian Grindei. Căpitanul şi antrenorul secund al trupei universitare este însă incert pentru acest joc, în timp ce un alt jucător de bază va lipsi:
Probleme de lot în tabăra arădeană
„Floruţ are probleme la umăr şi nu va juca, iar eu am dureri mari de spate, nu ştiu încă dacă voi putea intra pe teren. E greu să joci 18 meciuri din 20, plus că mai am şi alte sarcini în cadrul echipei. Dar indiferent de cine va juca, trebuie să câştigăm, cu sau fără bonus”, mai spune Grindei. Într-adevăr, lupta este interesantă în play-out, toate cele patru echipe păstrând încă şanse teoretice de salvare. Prima e Suceava, cu 14 puncte, urmată la trei lungimi în spate de Arad, pe trei e Galaţiul, cu opt puncte, iar ultima e Năvodariul, care a adunat cinci puncte. RCM Galaţi – CS Năvodari e celălalt meci al penultimei etape (sâmbătă, ora 11), de al cărui rezultat va depinde în mare măsură şi prima retrogradată.