Rugbiştii arădeni au votat pentru victorie: 22-19 cu Suceava!
CSU Aurel Vlaicu Arad a reuşit să depăşească, astăzi, pasa neagră din ultimele etape. În meciul disputat pe terenul din Sînicolau Mic, “studenţii” s-au impus în faţa celor de la Bucovina Suceava cu 22-19 (10-7), la capătul unui meci cotrolat de trupa pregătită de Marian Grindei. Punctele victoriei arădene au purtat semnăturile lui Burai, Maxim şi Farcaş – eseuri şi Puşcaşu – două transformări şi o lovitură de pedeapsă. Meciul a fost disputat şi presărat cu destule faze încinse. Florea şi Niculiţă, respectiv un jucător al Bucovinei, au fost eliminaţi în debutul părţii a doua. Strună s-a accidentat tot după pauză, iar Aradul a fost nevoit să joace o bună perioadă de timp în inferioritate numerică.
Grindei: “O victorie meritată, de moral”
“Meciul a fost în general la discreţia noastră, am condus cu 10-0, apoi în repriza a doua am avut 22-12. Am evoluat din nou o jumătate de oră cu un om mai puţin pe teren, dar ne-am făcut treaba. Până la urmă am câştigat meritat, este o victorie de moral”, ne-a declarat Marian Grindei, care nu a putut nici astăzi să îşi ajute colegii, fiind suspendat încă două etape. CSU Arad a jucat în următoarea formulă: Florea, Maxim, Bîtia – Rotaru, Niculiţă – Strună, Postolachi, Pop – Bălţatu, Puşcaşu – Burai, Nastiuc, Bordea, Farcaş – Tiron. Pe parcurs a mai jucat Gabor.
Au predat “lanterna” înaintea vacanţei
CSU Arad ratează punctul bonus ofensiv, dar se alege cu 4 puncte pentru victorie, în timp ce Suceava se întoarce acasă cu un punct, ca urmare a înfrângerii la mai puţin de 7 puncte. Gruparea universitară face 9 puncte şi scapă de ultimul loc în clasament, predând “lanterna roşie” a Diviziei Naţionale celor de la RCM Galaţi. Aradul e acum pe 6 şi a intrat în vacanţă, pentru că etapa viitoare stă, iar apoi liga a doua ia o pauză competiţională până pe 2 august.