Robi Mureşan rămâne lider. Arădeni în top, la supermoto
Campionatul Național de motociclism viteză şi Campionatul European BMU şi-au consumat alte două etape, la Serres, în Grecia. La start s-au aliniat aproape 90 de piloți din 7 țări. La clasa regină, arădeanul Robert Mureșan a avut probleme tehnice care nu au putut fi rezolvate, în ciuda intervenției mecanicilor. Aceștia au încercat să le remedieze inclusiv pe perioada antrenamentelor, din păcate fără succes. Astfel, timpii pe tur ai lui Mureşan au fost constant sub ceea ce reușea să obțină pe același circuit la etapele din martie. În aceste condiții, oponentul direct al sportivului de la Vik Power Arad, bulgarul Martin Choy, a reușit să se impună fără probleme în ambele etape ale clasei Superbike. Clasat pe locul doi, Mureșan este în continuare lider autoritar al clasamentului național și european, cu 169 de puncte, urmat de bulgarul Mitov, 131 de puncte, după nouă etape. Ultimele două etape se vor disputa tot la Serres, în toamnă.
Altfel, Campionatul Regional de Supermoto al zonei de vest şi-a consumat a doua etapă, Clubul Arici Supermoto fiind responsabil de organizarea acesteia pe circuitul Vik Power din Arad, anunţă site-ul Federaţiei Române de Motociclism. Au luat startul clasele 50cc, 85cc, Hobby, Amatori si Pro. La clasa Amatori a câștigat în ambele manșe FANTINUOLI Mario de la Lupo Racing Timișoara, urmat de Sorin Flonta şi Andrei Filimon, cel din urmă legitimat la Las Vegas Arad, iar la clasa Hobby a câştigat TAKACS Alex, de la clubul Arici Supermoto Arad. Clasa Pro a fost adjudecată de NEAGA Vlad de la CS Dumbrăvița, urmat de arădeanul Sorin Trăistaru, de la Arici Supermoto, cel care a fost şi principalul artizan al organizării etapei. Următoarea etapă din Campionatul Regional (vest) la Supermoto va avea loc tot la Arad, pe 2 septembrie.