Ripensia – UTA, în nocturnă! Florea va absenta două etape
Problemele de lot nu se mai termină la UTA, accidentările fiind şi ele o cauză a lipsei de omogenitate.
Cristian Todea ar putea conta în meciul cu Luceafărul pe Grahovac, care şi-a revenit după problemele medicale, dar şi pe Scutaru şi Curtuiuş, ambii ispăşindu-şi etapele de suspendare.
Va lipsi însă atacantul Daniel Florea, care are entorsă la genunchi şi întindere de ligamente, medicii recomandându-i o săptămână de repaus total.
În aceste condiţii, vârful UTA-ei va lipsi la meciurile cu Luceafărul şi Ripensia. Cârstocea, şi el revenit după probleme, e incert pentru meciul de sâmbătă dimineaţă.
O altă absenţă certă e cea a portarului Barna, accidentat la meciul de Cupă şi care nu s-a antrenat deloc în această săptămână.
Altfel, echipa fanion a Aradului va disputa al patrulea meci, în acest an calendaristic, pe stadionul “Dan Păltinişanu” din Timişoara, „fieful” dușmanului istoric.
UTA va juca pe “Marele Oval” și împotriva Ripensiei, partida din cadrul etapei a 16-a (intermediară) a Ligii a II-a fiind programată săptămâna viitoare, miercuri, 8 noiembrie, ora 18, în nocturnă!
Meciul va putea fi urmărit în direct și pe micile ecrane, la Digi Sport 1 și Telekom Sport.
„Ripi” și „Bătrâna Doamnă” au în total, în palmares, zece titluri de campioană ale României: timișorenii patru, iar arădenii șase!