Regal de dans sportiv, sâmbătă, la Arad
Oraşul nostru va găzdui sâmbătă, 10 octombrie, a VI -a ediție a concursului național de dans sportiv Cupa Arad, competiție organizată de CS Ballroom Dance Arad sub egida Federației Române de Dans Sportiv, cu sprijinul Direcției Județene de Tineret şi Sport Arad, al Centrului Municipal de Cultură şi al Primăriei Arad. La competiție vor fi prezente în jur de 300 perechi din ţară. De organizarea competiției s-a ocupat Mirela Costea, în calitate de președinte de club, împreună cu Anastasia Gosalo, antrenorul principal al clubului şi nu în ultimul părinții sportivilor, care sunt alături de conducerea clubului în fiecare an.
După ce anul trecut Aradul a găzduit Campionatul de 10 dansuri al României, se speră obţinerea din partea federației acceptul de organizare, în 2017, al Campionatului Național de clase al României. „Prin acest eveniment urmărim implementarea disciplinei dans sportiv în orașul nostru, aşa că invităm publicul arădean la această competiție sâmbătă, între orele 9 şi 21, la Sala Polivalentă”, se arată în comunicatul organizatorilor.