Refuzată de o serie de atacanţi, UTA s-a oprit la croatul Filip Dangubici
UTA a avut mari probleme în această vară să îşi găsească atacantul care să aducă plus valoare în compartimentul ofensiv, punct slab în sezonul trecut. Datorită ofertei financiare modeste, echipa arădeană a fost refuzată de o serie de atacanţi şi până la urmă a cam cules de pe piaţă, oprindu-se la un fotbalist liber de contract de la 1 iulie, croatul Filip Dangubic. El se află la a doua experienţă în România, după ce acum două sezoane juca în a doua parte a campionatului pentru Chindia Târgovişte, reuşind un singur gol în 14 apariţii. În vârstă de 26 de ani şi 1,81 înălţime, Dangubic este mai degrabă un mijlocaş ofensiv, căruia îi place să joace în spatele vârfului, dar poate juca şi ca atacant. Cert este că nu e acel număr 9 clasic de care avea nevoie UTA, asta în condiţiile în care Balint dispunea de jucători tehnici la mijloc, pe profilul croatului, dar avea nevoie de un backup la Hora în condiţiile în care sistemul de joc planificat pentru stagiunea viitoare ar fi 4-2-3-1. Singurul gol reuşit de Dangubic în Liga 1 a fost cel din deplasare cu FCSB, scor 1-1, în 22 februarie 2020.
Cotat la 700 de mii de euro, croatul a fost golgheter la Celje
Dangubic este cotat la 700.000 de euro pe transfermarkt şi sezonul trecut a fost golgheterul slovenilor la Celje (n.n. deşi nu prea era preferat ca titular), cu zece goluri, echipă cu care a jucat în preliminariile Champions League şi a încheiat campionatul pe locul trei. Noul jucător al UTA-ei are un gol şi în Europa League, în 2019 pentru slovacii de la Trnava dar şi în Champions League, în victoria cu 3-0 a celor de la Celje în faţa lui Dundalk. A mai jucat la cluburi precum Rijeka, Spartak Trnava sau Krka. „Sunt fericit că fac parte din această familie, un club istoric cu șase titluri de campioană și două cupe. Sper să ne atingem obiectivele la finalul acestui sezon. Am jucat șase luni la Chindia și cunosc nivelul campionatului din România”, a spus croatul, printre altele, la prezentarea de astăzi. (foto facebook: UTA Arad)