Rednic nu scapă de probleme: au căzut transferurile lui Dumbrăvanu și Peyre, iar Dumiter are pubalgie
Mircea Rednic nu scapă de probleme de lot nici înaintea partidei cu Universitatea Cluj, dar parcă și le și caută, încercând să transfere jucători complicați, care ori nu au actele în regulă (conducerea are și ea vina ei în acest aspect), ori nu sunt pregătiți și mai mult vin în probe de joc la Arad. Așa s-a întâmplat și cu basarabeanul Daniel Dumbrăvanu, care s-a antrenat cu UTA, dar pentru că s-au descoperit probleme cu actele și arădenii nu erau dispuși să plătească pentru grila de formare (atunci ne întrebăm ce pretenții să mai ai ai la play-off, când tu poți transfera doar jucători liberi și refuzați de alții?!), s-a renunțat la el. Nici francezul Thibaut Peyre, dat ca și semnat de Rednic, nu a mai ajuns la Arad, din cauza unor divergențe cu impresarul, acesta semnând până la urmă în Arabia Saudită! De aici și virajul brusc spre internaționalul congolez Ravy Tsouka (așteptat astăzi la antrenamente), fundaș dreapta de meserie, dar care poate evolua fundaș central la nevoie, acolo unde sunt marile probleme ale UTA-ei în acest start de sezon.
Cod roșu în centrul apărării și în atac: Rednic are jucătorii numărați pe posturi-cheie!
Va fi, totuși, greu de inclus în lot pentru meciul cu Universitatea, el având nevoie de o perioadă de acomodare și în funcție de pregătirea fizică și de antrenamente specifice. N-ar fi exclus să îl vedem la meciul de luni pe tânărul Iurasciuc, în condițiile în care Conte a dezamăgit în duelul din Bănie. Vești proaste vin și din partea lui Andrei Dumiter, care se confruntă cu o pubalgie. Probabil, nu va fi apt nici la meciul de luni, cu clujenii, iar Rednic e pe cod roșu în ofensivă, unde contează doar pe Ezekiel și tânărul Cristea. Singura veste bună este revenirea în lot a lui Alex Câmpanu, absent la meciul de la Craiova din cauza unei înțelegeri conform căreia nu poate juca în duelurile directe cu oltenii. Nici vârful atât de așteptat și anunțat de tehnicianul Bătrânei Doamne nu își mai face apariția, astfel că UTA nu stă deloc bine înaintea partidei cu „U”.