RCM Galaţi – CSU Arad 12-8: duş rece pe malul Dunării
Cu două victorii din trei meciuri, CSU Aurel Vlaicu Arad avea şansa de a pune punct emoţiilor în lupta pentru evitarea retrogradării. Nu a fost să fie însă astăzi, la Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a patra a play-out-ului Diviziei Naţionale de rugby. Studenţii au fost învinşi cu 12-8 (12-3), la capătul unui joc echilibrat, de mare luptă, în care punctele erau foarte importante în economia clasamentului.
Aradul a început mai bine şi Florea a transformat o lovitură de pedeapsă. Până la pauză, gazdele au reuşit două eseuri prin Gheonea şi Trandafir, primul transformat de Partenie. În partea a doua spiritele s-au încins serios, iar Manolache şi Frunză, respectiv Marchiş au primit galbene, lăsându-şi echipele în inferioritate numerică. Cu două minute înainte de final, CSU Arad a marcat, prin căpitanul Grindei, eseul care îi aduce şi punctul bonus defensiv, preţios în economia ierarhiei din play-out.
“Nu sunt deloc mulţumit cu acest punct, se putea mult mai mult, adică victorie. Am avut din nou meciul în mână, dar greşelile exasperante ale unor copii, dublate de arbitri, prin nişte decizii greu de înţeles, au făcut ca la final scorul să fie favorabil gazdelor. Trebuie să batem etapa viitoare Suceava, dar oricum nu cred că se pune problema retrogradării”, ne-a declarat antrenorul secund şi căpitanul CSU Arad, Marian Grindei.
Trupa universitară a început meciul de la malul Dunării în următoarea formulă: Grindei, Hîncu, Floruţ – Moza L., Ţepurică – Dîngă, Marchiş, Ciuruc – Afloare, Florea – Burai, Farcaş, Nastiuc, Tiron – Bălţatu. Cu 11 puncte adunate în patru meciuri, arădenii înfruntă etapa viitoare, penultima din play-out, Bucovina Suceava.