Război total între CFR Cluj și UTA: „Au intrat în acest joc urât și o să îi coste scump, ne vom îndrepta și împotriva lor”
Neluțu Varga a declarat pentru ProSport că după apariția lui Roger Junio în partida cu Hermannstadt, CFR Cluj va depune o plângere împotriva celor de la UTA! „Cazul Roger” riscă să se amplifice și mai mult în următoarea perioadă, după ce între CFR Cluj și brazilianul Roger s-a declanșat un adevărat război. Vă reamintim că brazilianul și-a denunțat unilateral contractul după ce ar fi aflat că a fost scos de pe lista A a campioanei, cea eligibilă pentru campionat. Mutarea respectivă s-ar fi produs pentru a i se face loc lui Ermal Krasniqi (24 ani), care a fost cumpărat de la FC Ballkani, în schimbul a 200.000 de euro. Roger și-a denunțat unilateral contractul cu CFR Cluj și după ce a primit undă verde de la FIFA și FRF, a semnat printr-un transfer-punte cu ajutorul unui club din Ungaria (artificiu necesar pentru a fi legitimat) cu UTA până în vara acestui an, cu opțiune de prelungire pe încă un an. Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj a luat pur și simplu foc după ce Roger a și apărut deja într-un meci din Superligă, fiind chiar titularizat de Laszlo Balint în deplasarea UTA-ei de la Sibiu. Dacă până acum s-a ferit să amenințe direct clubul arădean, Varga anunță că UTA a intrat în acest joc urât și va plăti scump, în solidar cu jucătorul!
Varga e sigur de victorie: „UTA o să răspundă în solidar cu el!”
„Eu am mai spus că Roger s-a luat după impresarul lui, iar ăla îl va duce la sapă de lemn. Însă, acum văd că nici UTA Arad nu este mai echilibrată și a intrat și ea în acest joc urât de tot. E normal? Dar l-au băgat într-un meci oficial pe răspunderea lor, iar eu vă asigur că o să îi coste mult acest lucru. Noi lui Roger i-am făcut plângere peste tot unde este posibil, iar de acum ne vom îndrepta și împotriva celor de la UTA. Ei știau foarte bine că sunt probleme mari cu acest jucător, care are plângeri peste plângeri făcute și vor fi procese. UTA o să răspundă în solidar cu el. Iar acest Roger să nu creadă că o să scape așa ușor de noi. El știe foarte bine cum au stat lucrurile și este clar că a urmărit doar ca să scape de la noi din postura de jucător liber de contract. Însă nu o vom lăsa așa”, a spus Varga pentru ProSport.
CFR Cluj și UTA se vor înfrunta joi, pe 2 martie, în Gruia
UTA a vorbit puțin pe marginea acestui subiect, prin vocea lui Attila Brosovszky, manager al clubului, deși în spatele transferului stă probabil conducătorul de facto Alexandru Meszar. Arădenii au trecut însă la fapte, în sensul că l-au legitimat pe Roger (deși brazilianul mai avea inițial contract cu CFR până în 2026!) și își asumă astfel toate riscurile, eventuale amenzi sau poate chiar o interdicție la transferuri în următoarea perioadă de mercato. Se anunță, așadar, un război cu accente internaționale între CFR Cluj și UTA, cu atât mai interesant duelul direct de joi, 2 martie, ora 17, din Gruia, din cadrul etapei a 28-a a Superligii!