Premieri la final de an în gimnastica ritmică
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, prin secţia de gimnastică ritmică, organizează vineri, 18 decembrie, la Sala Olimpia din Ploieşti, începând cu ora 18, tradiţionala Cupă „Moş Crăciun”, dar şi Gala Gimnasticii Ritmice Româneşti. Vor evolua, printre altele, multiplele medaliate naţionale şi internaţionale Alexandra Piscupescu, Ana-Luiza Filiorianu, Diana Pavel – senioare, Sonia Ichim (foto, CSM Arad), Andreea Verdeş, Ştefana Popa, Denisa Mailat, Alice David – junioare, Laura Aniţei şi Roxana Brighenti – prejunioare, Claudia Postu şi Ana Mezei – junioare mici.
La eveniment şi-au anunţat prezenţa, alături de antrenorii sportivelor ce reprezintă cluburile CS Olimpia Bucureşti, CSS Anghel Saligny Iaşi, CSM Arad şi CS UNEFS Bucureşti, toţi oficialii Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, în frunte cu preşedintele forului, Irina Deleanu. În altă ordine de idei, secţia CSM-ului organizează duminică, 20 decembrie, ora 12, serbarea de sfârşit de an a gimnasticii ritmice arădene.