Pistolarii CSM-ului s-au remarcat la etapa de aer comprimat
Clubul Sportiv Municipal Arad a aliniat 17 sportivi la prima etapă a Campionatului Naţional de aer comprimat, desfăşurată zilele trecute la Oradea. Pistolarii au ţintit 12 locuri fruntaşe, după cum urmează: Gheorghe Pop – locul întâi la seniori, Casian Codrean – locul întâi la juniori, Cristian Mărcoşan – locul doi la juniori, Andreas Doringer – locul trei la juniori, Dimitrie Blidar – locul întâi la juniori II, Ştefan Simonca – locul doi la juniori II, Melania Ionuţaş – locul întâi la junioare II, Andrada Gheocel – locul doi la junioare II, Andreea Pavel – locul trei la junioare II, Luca Joldea – locul trei la juniori III, Daria Haristiade – locul întâi la junioare III şi Iulia Bagi – locul doi la junioare III. Loredana Sabău şi Ion Joldea, la seniori, respectiv Alexandra Buda, Graţian Vrăbieş şi Alexandru Pîrvulescu, la juniori, au obţinut şi ei clasări în apropierea podiumului. Antrenorii secţiei de tir a CSM Arad sunt Gheorghe Pop, Monica Toth, Mircea Budurişan şi Ion Vasilescu.