Pistolarii CSM-ului au urcat pe podiumul naţional la tineret
Secţia de tir a CSM Arad s-a remarcat şi la finala naţională de aer comprimat rezervată categoriei tineret şi desfăşurată astăzi, la Bucureşti. După salba de medalii de la juniori, pistolarii arădeni au obţinut cinci medalii şi la categoria superioară de vârstă. La feminin, Daria Haristiade şi Andrada Gheocel, ambele încă junioare II, s-au ales cu argintul, respectiv bronzul, în vreme ce echipa formată din Daria Haristiade, Andrada Gheocel şi Alexandra Buda a devenit campioană naţională. De remarcat că echipa arădeană, cu toate cele trei sportive în mare formă, a stabilit şi un nou record naţional, cu 1111 puncte! Cel vechi data din 2008, de la Europene, 1108 puncte, când din echipa tricoloră făcea parte şi arădeanca Giorgiana Pintea.
La masculin, Casian Codrean, aflat în primul an de juniorat, a obţinut aurul, iar echipa formată din Casian Codrean, Andreas Doringer şi Cristian Mărcoşan e şi ea campioană naţională. Au mai concurat Mădălina Malicski şi Andreea Babii, cea din urmă calificându-se şi ea în finala probei. Sportivii CSM-ului sunt pregătiţi de Monica Toth, Gheorghe Pop, Mircea Budurişan şi Sorin Babii. Sâmbătă e rezervată finala seniorilor, acolo unde CSM Arad speră să urce, din nou pe podiumul naţional.