Pistolarii CSM-ului au dominat finala juniorilor
CSM Arad a fost reprezentat de 16 pistolari la finala Campionatului Naţional de aer comprimat de la Oradea, întrecere rezervată juniorilor. Casian Codrean, revenit în forţă după suspendare, a devenit campion naţional, urmat de colegul de club, Cristian Mărcoşan, care s-a ales cu argintul. Robert Gal a terminat pe locul 5, iar Graţian Vrăbieş pe 7. Echipa masculină a Aradului, formată din Casian Codrean, Robert Gal şi Graţian Vrăbieş, a cuceritul aurul naţional. Fetele s-au ridicat şi ele la înălţime: Melisa Nunciu a devenit vicecampioană naţională, Alexandra Buda s-a clasat pe locul 4, iar echipa CSM-ului, formată din Melisa Nunciu, Alexandra Buda şi Andreea Babii, a cucerit medalia de aur.
Codrean „on fire”, aur la echipe
„Sunt mulţumit de cum ne-am prezentat, dacă am fi obţinut aurul şi la individual fete ar fi fost şi mai bine. Bine s-au prezentat şi cei mai tineri, câţiva cu recorduri personale, de la care am aşteptări mari pe viitor”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir a CSM Arad, Gheorghe Pop. Ceilalalţi trei antrenori ai clubului sunt Ion Vasilescu, Mircea Budurişan şi Monica Toth. Miercuri urmează finala naţională a juniorilor II, programată tot la Oradea, unde clubul arădean va fi reprezentat de 10 sportivi. „Mă aştept la cât mai multe medalii şi la această categorie de vârstă. Codrean e încă junior II, în vreme ce la băieţi putem alinia chiar două sau trei echipe”, mai spune Gheorghe Pop.