Pistolarii arădeni s-au remarcat la finala tineretului
Secţia de tir a CS Municipal a încheiat sezonul de aer comprimat, în capitală, cu finala naţională a categoriei de vârstă tineret. Cu prestaţii excelente la juniori şi seniori, pistolarii arădeni s-au remarcat din nou, trecându-şi în cont încă şase medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi una de bronz.
Campioni naţionali au devenit Casian Codrean (567 pct. – 239,2 finală) şi Daria Haristiade (561 pct. – 230.6 finală), în probele individuale, dar şi echipele de mixt, formată din aceeaşi Codrean şi Haristiade şi cea masculină, alcătuită din Casian Codrean, Leszay Csaba şi Andreas Doringer.
Cu argint s-a ales Andrada Gheocel, la individual, în vreme ce echipa feminină, formată din Daria Haristiade, Andrada Gheocel şi Alesia Vlai a obţinut bronzul naţional. Tot la mixt, Gheocel şi Leszay s-au clasat pe locul 4.
Antrenorii secţiei de tir a CSM-ului sunt Gheorghe Pop, Monica Toth şi Mircea Budurişan. Casian Codrean şi Luca Joldea pleacă sâmbătă spre Europenele din Croaţia, unde vor concura în concursul juniorilor, în probele de 60 de focuri şi echipe.