Pavel Piroş stabileşte… ţintarul în eşalonul secund!
Circul e la el acasă în fotbalul românesc. După telenovela Rapidului din Liga 1, cu tergiversări şi amânări la nesfârşit, regia se mută în eşalonul secund, acolo unde Şoimii Pîncota încurcă serios planurile celorlaltor echipe. Pentru că încă situaţia echipei din Podgorie e neclară şi Piroş e decis să continue, ţinând în şah o întreagă Ligă a II-a, şefii de la Casa Fotbalului au organizat două trageri la sorţi pentru Liga a II-a, pentru 20, respectiv 21 de echipe, în cazul aproape SF în care Pîncota ar putea să înceapă campionatul. Astfel, nimeni nu ştie cu siguranţă cu cine joacă sâmbătă, 6 august, în prima etapă de campionat, iar conducătorii de club tună şi fulgeră înspre Răzvan Burleanu. Totul s-ar putea clarifica azi, undeva spre orele serii, termenul până la care Piroş trebuie să dea un răspuns concret în ceea ce priveşte echipa sa. Şeful din Podgorie e supărat şi nu exclude nici varianta instanţei, în cazul în care Pîncota va fi exclusă din campionat.
Azi e termenul limită
Piroş s-a văzut încurcat de schimbarea administraţiei oraşului, care nu mai vrea echipă în Liga a II-a, astfel că acum s-ar afla în negocieri pentru mutarea echipei în altă parte. “O să-mi amân meciul din prima etapă, iar apoi aștept să fim excluși. S-ar putea ajunge şi în instanță. Nu văd de ce clubul nu ar putea să funcționeze în alt oraş, cu un alt acționariat. Caut soluții pentru ca Șoimii Pîncota să meargă mai departe sub o formă sau alta”, spune Piroş. Şoimii Pîncota ar urma să evolueze în prima etapă în deplasare, la Afumaţi.