Petrolul visează la promovare, Poli şi Ripensia nu vor să mai joace
Protocolul medical al MTS-ului, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, nu este privit cu ochi buni de echipele de fotbal din Liga a II-a, care nici nu vor să audă de cantonamente prelungite şi de măsuri discriminatorii pentru sportivi. Mai mult, cluburile susţin că, în primul rând, nu îşi permit financiar îndeplinirea tuturor măsurilor solicitate de Ministerele Sportului şi Sănătăţii, care nici până acum nu se ştie dacă sunt doar recomandări sau obligaţii. Astfel, cluburile şi-au exprimat opţiunile în scris, iar la videoconferinţa de astăzi, cu Federaţia, îşi vor prezenta din nou punctele de vedere. Până una alta, liga2prosport.ro a discutat cu reprezentanţii câtorva cluburi, iar declaraţiile acestora le puteţi citi mai jos:
Petrolul și-a menținut poziția transmisă și în alte rânduri prin directorul sportiv Costel Lazăr și a comunicat federației că vrea să joace toate cele 14 etape rămase de desfășurat din retur. Conducătorul clubului ploieștean spune însă și că echipa se va conforma dacă decizia FRF va fi alta, precum varianta play-off-ului.
”Am primit chestionarul pentru a ne spune opinia noastră. L-am transmis. Sunt unele măsuri care trebuie respectate și ne vom subordona restricțiilor. La Liga a 2-a sunt mai multe variante de continuare a sezonului, iar unele nici nu trebuie luate în calcul. Petrolul mergem pe varianta disputării tuturor jocurilor. În cazul în care nu se va putea, și majoritatea hotărăște play-off / play-out, vom juca. Ne supunem și noi. Din punct de vedere al spațiului, există spațiu de desfășurare a campionatului în condiții normale, de desfășurare a tuturor meciurilor. Mai ales la Liga a 2-a”, a spus Costel Lazăr pentru Liga2.ro.
”Noi ne menținem poziția. Am completat chestionarul pentru FRF, am propus anularea competiției. Ne-am consultat și noi cu avocați și am ajuns la concluzia că e cea mai corectă variantă, să se anuleze sezonul, toate competițiile. E varianta care ar face ca litigiile să fie fără fond, pentru că, cu siguranță, în orice formulă, vor exista litigii”, a declarat, pentru Liga2.ro, directorul ASU Poli, Marius Cociu.
Marius Cociu a explicat de ce ASU Poli nu poate relua antrenamentele într-un oraș ca Timișoara, de top în România ca putere economică și al numărului locuitorilor, însă care nu are măcar o bază sportivă modernă.
”Protocolul asigură siguranța medicală maximă, dar e imposibil de pus în practică. O dată, e problema umană. Jucătorii ar trebui să se autoizoleze 14 zile cu famiile acasă. Ce să facă, să le spună soțiilor să nu mai meargă la lucru? Ar urma apoi minimum trei săptămâni de pregătire, și cinci-șase de meciuri. Nu poți să ții un om atâta timp închis! Apoi, câte cluburi din Liga 2 au bază proprie? Ar trebui să închiriezi un hotel, asta costă enorm. Ce faci cu deplasările? Noi avem după meciul cu Turris deplasare la Constanța. Cu câte autocare mergem, pentru că în unul, nu putem asigura distanțarea socială? Ce facem, nu oprim în nicio benzinărie? Noi ne antrenăm pe o bază sportivă a unei universități, care acum e închisă prin ordinul Ministerului Educației. Să zicem că se va redeschide pentru sportivii profesioniști. Ar trebui să avem medic care să stea în permanență cu echipa, sunt costurile pentru testare. Clubul nostru nu are resurse să susțină acest protocol”, explică Marius Cociu pentru Liga2.ro.
”Am primit și noi ieri, în sfârșit, chestionarul. L-am completat. Am ales înghețarea sezonului. Deocamdată, noi nu am luat nicio măsură pentru reluarea antrenamentelor, pentru că așteptăm să vedem și noi dacă ce a transmis ministrul sunt obligații sau recomandări. Așteptăm directive clare. Dacă sunt măsuri obligatorii, sunt imposibil de respectat. Mă refer la cluburile de Liga 2. Așa, nu mai are niciun farmec. Fără spectatori, cu cheltuieli atât de mari care nu se justifică. E foarte complicat de mers în deplasări, e vorba de cazare, transport. Ar trebui să stea autoizolat tot lotul. E o cheltuială enormă, care nu se justifică, pentru multe cluburi nu există motivație. Multe cluburi nu au obiectiv. Noi teoretic avem, să ne salvăm de la retrogradare. Măcar cluburile din Liga 1 au miza drepturilor TV”, spune preşedintele Ripensiei Timişoara, Dumitru Mihu pentru Liga2.ro. (liga2prosport.ro)