Pauză de iarnă în Liga 2: Acestea sunt concluziile din prima parte a sezonului
Liga a 2-a a intrat în pauza de iarnă o dată cu fluierul final al meciului Petrolul Ploiești – FC Balotești (5-1). Până pe 23 februarie 2019, când se reia competiția, e timp berechet pentru analize și previziuni.
Concluziile după prima parte a sezonului au ca temă lupta pentru promovare, cea pentru evitarea retrogradării, precum și cea pentru titlul de golgheter. Dincolo de toate, trebuie spus că au fost 21 de etape cu multe meciuri spectaculoase. Emil Săndoi, antrenorul lui FC Argeș, opina că este campionatul eșalonului secund cu cel mai ridicat nivel de după revoluție.
Lupta pentru promovare
În lupta pentru promovarea în Liga I sunt implicate șase echipe: Sportul Snagov (locul 1 după 21 de runde, 46 de puncte, golaveraj 35-14), Academica Clinceni (locul 2, 45 de puncte, 41-15), Petrolul Ploiești (locul 3, 45 de puncte, 43-19), U Cluj (locul 4, 44 de puncte, 47-15), Chindia Târgoviște (locul 5, 44 de puncte, 41-23), FC Argeș (locul 6, 41 de puncte, 36-19). Primele două locuri promovează direct, iar locul 3 joacă baraj cu ocupanta locului 12 din Liga I.
U Cluj și FC Argeș au fost invincibile pe teren propriu, cu 9 victorii și 2 egaluri în cele 11 partide jucate acasă. Clujenii au avut golaveraj 30-7, iar piteștenii 26-4. În schimb, cea mai bună echipă în meciurile din deplasare a fost Sportul Snagov, cu 7 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri.
Lupta pentru evitarea retrogradării
Lupta pentru evitarea retrogradării este la fel de palpitantă ca și cea pentru promovare, dar implică mai multe echipe. ACS Poli Timișoara (locul 20, 10 puncte) și Dacia Unirea Brăila (locul 19, 12 puncte) au șanse minime să se salveze, fiind afectate și de probleme financiare. În această luptă se află: Balotești (locul 18, 19 puncte), Farul Constanța (locul 17, 20 de puncte), Metaloglobus (locul 16, 21 puncte), Aerostar (locul 15, 22 de puncte), Luceafărul Oradea (locul 14, 23 de puncte), Daco-Getica (locul 13, 24 de puncte), Ripensia (locul 12, 25 de puncte), ASU Politehnica Timișoara (locul 11, 25 de puncte)
UTA este în zona neutră
Există și un grup de echipe care nu au ambiții de promovare, dar nici nu par a avea griji în privința retrogradării (dacă nu vor apărea „cutremure” financiare în partea a doua a campionatului). Una dintre ele este UTA, aflată în prezent pe locul 9 în clasament, cu 29 de puncte. Principalul obiectiv al antrenorului Ionuț Popa este să construiască o echipă care să se bată la promovare în sezonul următor. Ciprian Rus este unul dintre jucătorii în jurul căruia se poate forma un grup puternic, utistul concurând cu șanse reale la titlul de golgheter. Se poate paria pe el prin CasaMobile de la Casa Pariurilor.ro, operator care este și sponsor de titlu al eșalonului secund.
Iată cum arată în acest moment topul celor mai buni marcatori din Liga a 2-a:
1. 14 goluri – Adrian Voicu (Daco-Getica)
2. 12 goluri – Valentin Buhceanu (Aerostar Bacău), Vasile Buhăescu (FC Argeș), Cristian Gavra (U Cluj), Daniel Pârvulescu (Pandurii Tg. Jiu)
3. 11 goluri – Cristian Neguț (Chindia Târgoviște), Ciprian Rus (UTA), Vlad Rusu (Energeticianul)
Revenind la UTA, trebuie spus că a fost stabilit programul de meciuri amicale din pauza de iarnă:
16 ianuarie, ora 12, Arad: UTA – Elore Bekescsaba
29 ianuarie, ora 12, Gyula: Szeged – UTA
31 ianuarie, ora 12, Arad: UTA – Szeged
2 februarie, ora 12, Ungaria: Fuzesgyarmat – UTA
5 februarie, ora 12, Arad: UTA – Cermei
7 februarie: echipă din Ungaria sau Serbia
9 februarie, ora 14, Sânmartin: Luceafărul Oradea – UTA
13 februarie, ora 14, Timișoara: Ripensia – UTA
16 februarie, ora 11, Arad: UTA – Lipova
Utiștii se reunesc pe 7 ianuarie. Vom vedea ce ne rezervă anul 2019.