Pâncota, scoasă din Cupă de FC Hidişel!
După Naţional Sebiş, a venit rândul celor de la Şoimii Pâncota să plece învinşi de pe terenul din Hidişelul de Sus, revelaţia Bihorului în ediţia din acest a Cupei României. Gazdele au furnizat o nouă surpriză în competiţia KO, impunându-se cu scorul de 2-0 (1-0) în faţa trupei lui Cuedan, la capătul unui joc în care Pâncota a pus probleme doar pe final. În minutul 17, Ungur a deschis scorul cu un şut de la 12 metri din vole, trimiţând balonul la colţul scurt, după o centrare a lui Bulz. Superioritatea gazdelor s-a simţit şi mai mult după pauză, când noul intrat Paul a avut două bune ocazii de gol în minutele 59 şi 60, însă experimentatul Paşcalău a reuşit să salveze.
Revelaţia Bihorului în competiţia KO
Cinci minute mai târziu, acelaşi Paul a fost faultat în careu de Rusu, iar Fărcuţa a transformat cu siguranţă penalty-ul. Spre final, FC Hidişel a arătat că are şi portar, Barabaş scoţând de sub transversală mingea expediată cu capul de Burian în minutul 78. Tot Burian a fost aproape de gol în minuul 86, când şutul său a fost blocat de Ciuciu. S-a încheiat 2-0, iar FC Hidişel îşi continuă parcursul spectaculos în Cupa României, aşteptând acum vizita unei echipe de Liga a II-a. De cealaltă parte, dezamăgire mare în tabăra şoimilor, care nu au mai putut repeta parcursul frumos din ediţia a trecută a Cupei.
„Am etalat un joc sub aşteptări, am întâlnit un adversar bine organizat, spre surprinderea mea, o echipă peste nivelul ligii a patra din judeţ. Deocamdată suntem în căutări, jucătorii cu experienţă au jucat sub nivelul lor, am reuşit pe final de meci să prindem putere şi am avut trei ocazii de gol, o minge fiind respinsă de pe linia porţii. Felicit echipa bihoreanã şi îi doresc un parcurs cât mai lung în cupă”, ne-a declarat antrenorul celor de la Şoimii Pâncota, Dan Cuedan.
FC Hidişel: Barabaş – R. Giura (’74 Beudean), Fărcuţa (’89 Puie), Bulz, Ciuciu, Ungur, C. Giura, Trifa, Neaga, Pocian, Agiurgioaei (’50 I. Paul). Antrenor: Adrian Iova
Şoimii: Paşcalău – Uibariu, Lung, Rusu, Dubeştean, Nistor, Gavriş (’83 Dumitrescu), Nădădan, Marinescu (’68 D. Mitu), Bulza (’46 Burian), Mihai. Antrenor: Dan Cuedan