Ovidiu Haţegan, în top la Gala Fotbalului Românesc
Sportul rege și-a ales performerii anului 2016 la diferite secțiuni, în cadrul Galei Fotbalului Românesc. Printre laureaţi s-a numărat şi Ovidiu Hațegan, desemnat cel mai bun arbitru român în 2016. De altfel, arădeanul a atins în acest an un maxim al carierei, prin prezența la Euro 2016, dar şi la Jocurile Olimpice.
Atacantul Astrei, Denis Alibec, a fost desemnat jucătorul anului, dar și cel mai bun atacant în 2016. Totodată, Marius Șumudică e cel mai bun antrenor al anului, ca și câştigător, în premieră, al campionatului României.