O nouă etapă, în Liga a III-a. Programul echipelor arădene
Etapa intermediară din “C4”, de la mijlocul săptămânii, e deja arhivată, iar mâine se dă startul unei noi runde. Amânarea a două etape, din cauza vremii potrivnice, a aglomerat serios programul divizionarelor terţe, mai puţin obişnuite cu un astfel de calendar. În această situaţie se află şi echipele arădene, care au meciuri şi în acest sfârşit de săptămână.
Naţional Sebiş joacă vineri şi încearcă să confirme victoria de etapa trecută, cu Deva, doar că acum soseşte pe malul Crişului Alb viceliderul din Craiova, o adversară mai dificilă. Se anunţă un meci interesant şi deschis, în care sebişenii au şansa să lege a doua victorie din retur, trei puncte putându-i propulsa aproape de podium.
Sâmbătă vor evolua performera etapei trecute, Şoimii Lipova, care în mod normal nu are cum să nu se întoarcă cu punct(e) de pe terenul penultimei clasate din Băleşti, dar şi Cermeiul tandemului Nagy – Anca, echipa lui Petre Bulza încercând să îşi dea restart, în faţa periculoasei trupe din Reşiţa, după scurt-circuitul cu Giarmata. Toate meciurile încep la ora 15.
Liga a III-a, seria 4, etapa a 20-a:
Filiaşi – Şirineasa, vineri, ora 15
Deva – Giarmata, vineri, ora 15
Sebiş – Craiova II, vineri, ora 15
Hermannstadt II – Ghiroda, vineri, ora 15
CNP Timişoara – Becicherecu Mic, vineri ora 15
Băleşti – Şoimii Lipova, sâmbătă, ora 15
Cermei – Reșita, sâmbătă, ora 15
CSM Lugoj stă.
Clasament
1.Șirineasa 17 13 4 0 40-8 43
2.Craiova II 17 11 2 4 36-18 35
3.CSM Lugoj 17 10 5 2 38-23 35
4.Școlar Reșița 16 9 4 3 39-12 31
5.Național Sebiș 16 9 4 3 35-19 31
6.Filiași 16 6 6 4 19-11 24
7.Cermei 16 7 3 6 36-32 24
8.Deva 17 6 5 6 28-26 23
9.Ghiroda 17 6 3 8 30-29 21
10.Șoimii Lipova 17 5 5 7 26-24 20
11.Hermanstadt II 17 5 3 9 26-43 18
12.Giarmata 17 4 5 8 31-41 17
13.CNP 17 4 1 10 14-36 14
14.Băleşti 17 3 2 12 18-32 11
15.Becicherecu Mic 16 0 1 15 3-71 -15