Nu mişcă aproape nimic, la stadionul UTA! Continuă batjocura
Suporterii Bătrânei Doamne se simt în continuare ignoraţi de autorităţile locale şi de firma constructoare a stadionului UTA. Deși încă vremea a fost destul de bună în ultima perioadă, lucrările la partea de tribune și iluminat par a fi complet sistate.
Mai mult, Tehnodomus nu a schimbat nici acum termenul de finalizare al arenei, care expira pe 23 noiembrie. Gest care trădează pe undeva o nesiguranţă a constructorului – care am spune noi că a depăşit deja chiar şi termenul bunului simţ, dar şi o sfidare la adresa UTA-ei şi a suporterilor ei.
De altfel, susținătorii Campioanei Provinciei au sesizat și ei această stare de fapt, prin următoarea postare de pe pagina de Facebook Ultras Arad:
”1) Lucrările la tribuna 1 sau cele de instalare a dotărilor stadionului (cum ar fi, spre exemplu, scaunele) au rămas pe loc. Estimativ, ar putea dura minim 6 luni pentru ca stadionul să fie pregătit complet din acest punct de vedere pentru a putea găzdui un meci oficial. Noul termen oficial pentru terminarea în totalitate lucrărilor de la stadion este necunoscut, pe panoul de la intrare fiind încă trecută data de 23 noiembrie 2018.
2) A rămas pe loc și proiectul de modernizare a nocturnei și a sistemului de iluminat. Ultima zi de depunere a ofertelor pentru licitație a fost 29 octombrie. De atunci nu se mai știe nimic despre contract. Lucrarea e programată să dureze 9 luni conform DALI-ului.
Dosar online: https://goo.gl/tuvf3Y
3) Singurii care lucrează la stadion în acest moment sunt cei de la firma Rulouri de Gazon, care oferă și poze din timp în timp pe pagina lor odată ce avansează cu munca la noul teren. Termenul de finalizare a gazonului este 1 iulie 2019!
Sărbători fericite, dragi utiști! La acest sfârșit de an ați primit cadou noi termene și promisiuni. Știm că vă era atât de dor de ele! Merităm și mai multă batjocură, indiferență și mediocritate”