Naționala feminină de fotbal sub 17 ani are dublă amicală cu Bosnia, la Arad
Naționala feminină de fotbal U17 se află într-un stagiu de pregătire la Arad, unde junioarele au programate și două meciuri amicale. „Tricolorele” pregătite de Andra Vela vor întâlni pe stadionul „Banatul”, din Sânnicolaul Mic reprezentativa din Bosnia și Herțegovina U17. Primul meci va avea loc astăzi, 10 august, de la ora 18:00, iar cel de-al doilea este programat în data de 12 august, de la ora 11:00. Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe platforma www.frf.tv.
În această toamnă, naționala U17 va juca împotriva Lituaniei și Kazahstanului în preliminariile pentru Campionatul European. Din lot nu face parte nicio jucătoare din Arad.