Naţional Sebiş câştigă la Cermei şi e vicelider în C4
Sebişul a obţinut o victorie importantă la Cermei, în duelul arădenelor din etapa a 27-a, intermediară, din Liga a III-a – seria a patra. Naţionalul lui Călin Cojocaru s-a impus pe final, scor 2-1 şi urcă pe poziţia de vicelider al campionatului, sperând acum ca liderul Şirineasa să fie penalizat.
Sebişenii au fost conduşi la Cermei cu 1-0, după reuşita lui Ianc, din minutul 27, dar au întors rezultatul prin golurile lui Petculescu, din minutul 35 şi Săulescu, în minutul 84. În partea a doua ambele echipe au ratat ocazii rarisime, cei doi portari – cu un plus pentru bravul Păşcălău – având intervenţii salvatoare.
Trei puncte mari pentru trupa de pe malul Crişului, care urcă pe locul doi, în vreme ce Lunca Teuz Cermei îşi complică tot mai mult viaţa, fiind chiar deasupra liniei de retrogradare.
Lipova a ajutat şi ea Sebişul să urce pe locul doi în C4, cu un egal spectaculos la Reşiţa, 2-2! Echipa pregătită de Flavius Sabău a fost condusă încă din minutul 12, dar a egalat până la pauză, prin reuşita lui Sergiu Popa, din minutul 22.
„Şoimii” au preluat conducerea în minutul 69, prin golul lui Poiană, bucuria ţinând însă doar două minute, gazdele reuşind egalarea şi stabilind şi scorul final.
Punct care menţine Lipova la mijlocul clasamentul, dar le încurcă socotelile bănăţenilor lui Sorin Opriţa.
Liga a III-a, seria 4, etapa a 27-a:
Hermannstadt 2 Sibiu – ACSO Filiaşi 1-1
Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş 1-2
CSM Lugoj – Inter Băleşti 2-0
CNP Timişoara – Cetate Deva 2-1
Şcolar Reşiţa – Şoimii Lipova 2-2
ACS Ghiroda – CSU 2 Craiova 2-4
Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Şirineasa 0-5.
Clasament
1.ACS Şirineasa 25 19 6 0 63-13 63
2.Naţional Sebiş 25 16 5 4 68-24 53
3.CSM Lugoj 25 16 5 4 60-29 53
4.Şcolar Reşiţa 25 15 7 3 60-18 52
5.CSU 2 Craiova 26 14 3 9 58-34 45
6.ACSO Filiaşi 25 8 10 7 37-29 34
7.Şoimii Lipova 26 9 8 10 38-40 34
8.ACS Ghiroda 26 9 5 12 42-43 32
9.Cetate Deva 25 8 7 10 45-36 31
10.Hermannstadt 2 25 8 6 11 40-58 30
11.LT Cermei 25 8 5 12 47-53 29
12.CNP Timişoara 25 9 2 14 29-49 29
13.Giarmata 25 7 5 13 43-56 26
14.Inter Băleşti 25 4 3 18 21-55 15
15.Becicherecu Mic 25 0 2 23 7-121 2
Etapa viitoare (vineri, 11-sâmbătă, 12 mai): Filiaşi – Ghiroda, Giarmata – Becicherecu Mic, Deva – Lugoj, Sebiş – Hermannstadt 2, CSU 2 Craiova – Reşiţa, Şirineasa – CNP Timişoara, Băleşti – LT Cermei, Lipova – stă.