Mureşan şi Trăistaru vor fi premiaţi la Gala Motociclismului Românesc
Robert Mureșan, participant în Campionatul Mondial de Superbike, clasa SuperStock 1000, a fost declarat sportivul anului de către Federația Română de Motociclism. Pilotul arădean, legitimat la VIK Power,va fi premiat în cadrul unei festivități, care va avea loc în 20 decembrie, la Snagov – Izvorani. Un alt premiu va intra în posesia lui Sorin Trăistaru, de la Arici Supermoto Arad, vicecampionul naţional numărându-se printre cei trei piloți nominalizați în cadrul ramurei SuperMoto. De asemenea, o serie de alţi motociclişti arădeni, medaliaţi în întrecerile naţionale din 2014, se vor alege cu premii. Președintele Federației Române de Motociclism este arădeanul Cristian Mureșan, tatăl lui Robert.