Medalii pe covorul ritmicii: Ichim şi Bock au strălucit la Naţionale!
Campionatele Naţionale de junioare şi senioare de la Bucureşti au consemnat rezultate excelente pentru gimnastica ritmică arădeană. Fetele de la CSM, pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, şi-au reconfirmat şi de această dată valoarea, cucerind o salbă de medalii. Una din performerele delegaţiei a fost Alexandra Bock, triplă medaliată cu bronz la senioare, la exerciţiile cu cercul şi mingea, dar şi la individual compus, clasându-se în urma olimpicei Ana Luiza Filiorianu (Olimpia Bucureşti) şi Andreei Verdeş (CSS Iaşi). De asemenea, Alexandra Bock şi Vanessa Kling au adus CSM-ului arădean argintul în concursul pe echipe al senioarelor. Bock s-a clasat pe locul patru în finalele de la măciuci şi panglică, în vreme ce Kling are şi ea clasări bune: locul doi cu echipa, locul patru la minge, locul cinci la individual compus şi cerc, locul şase în finala de la panglică şi locul opt la măciuci.
Alexandra Bock – triplă medaliată la senioare
“Alexandra Bock, aflată în primul an de seniorat, a reuşit un concurs foarte bun, ea concurând alături de sportive valoroase şi bine cotate, deja consacrate şi participante la Europene, Mondiale sau chiar Jocuri Olimpice, cum e cazul lui Filiorianu. Chiar şi aşa, a făcut faţă cu brio, depăşind o sportivă experimentată, cum e Diana Pavel, de la Iaşi”, ne-a declarat Daniela Chiriac. La junioare, una dintre principalele protagoniste, dacă nu chiar vedeta concursului, a fost arădeanca Sonia Ichim, componentă a lotului naţional, care s-a ales la final cu nu mai puţin de şase medalii în concursul individual, dintre care trei de aur şi trei de argint!
Sonia Ichim – de şase ori medaliată la junioare!
Sonia a cucerit titlul naţional la exerciţiile cu măciuci şi panglică, dar şi la individual compus, în vreme ce la cerc, minge şi coardă a urcat pe a doua treaptă a podiumului. Sonia a mai cucerit aurul şi cu echipa de la CSM Arad, alături de Evelin Ilyes şi Aliona Gribovan, depăşind CSM Ploieşti şi LPS Baia Mare. Şi celelalte două gimnaste ale CSM-ului arădean, Ilyes şi Gribovan, au avut clasări bune, calificându-se în finalele junioarelor. La individual compus, Gribovan s-a clasat pe opt şi Ilyes pe nouă, din 25 de competitoare care au punctat, Ilyes – locul patru la panglică, şapte la coardă şi opt la cerc, Gribovan – locul cinci la măciuci şi locul şase la minge.
CSM Arad – aur cu echipa la junioare, argint la senioare
“Sonia a reuşit un concurs foarte bun, având în colegele sale de lot naţional, câteva cu experienţă ceva mai mare, principalele adversare la medalii. Cele şase medalii cred că spun totul despre valoarea sa. Şi celelalte două fete şi-au făcut treaba, având prezenţe şi chiar clasări bune în finale, dar au contribuit şi la aurul obţinut cu echipa de junioare. Per total, a fost încă o ediţie de Naţionale reuşită pentru noi, nu pot fi decât foarte mulţumită de rezultatele fetelor”, mai spune Daniela Chiriac – şi arbitru internaţional, care alături de colega sa, Tatiana Novikova, reuşeşte an de an să ţină Aradul în topul gimnasticii ritmice româneşti. Pe 2 noiembrie, tot la Bucureşti, au loc Cupa României şi Campionatele Naţionale de ansambluri, competiţii de unde CSM Arad vrea să obţină alte medalii.