Voinţa a cucerit medalii naţionale pe velodrom
În perioada 10-14 octombrie s-a desfăşurat la Bucureşti o nouă ediţie a Campionatului Naţional de ciclism pe velodrom, competiţie unde ACS Voinţa Arad nu a lipsit niciodată în ultimii 40 de ani, perioadă în care s-au stabilit 8 recorduri naţionale la seniori şi juniori, nedoborâte până în prezent. Faţă de anii precedenţi, când a fost reprezentat de cadeţi şi juniori, clubul de pe Mureş a aliniat în acest an şi o concurentă la categoria mountainbike, Alexandra Lazăr, medaliată cu aur, rezultat sinonim cu al 70-lea titlu naţional pentru Voinţa!
“Simţi adrenalina non stop”
„În România există o singură pistă la București, aflata în incinta complexului Dinamo. Velodromul este un termen care definește pista special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de ciclism. Pe această pistă se aleargă cu biciclete speciale, cu pinion fix, fără frâne și fără schimbător de viteză, în probe speciale. Cei care au experimentat deja această ramură a ciclismului spun că velodromul are farmecul lui, nu îl poți asocia cu nimic, simți adrenalina în 400 de metri non stop”, spune antrenorul cicliştilor de la Voinţa, profesorul Peloc Mateiu.
Alexandra Lazăr – performera delegaţiei arădene
Medaliaţii clubului arădean din acest an sunt Alexandra Lazăr, aur în proba de 500 de metri start de pe loc, argint la 2000 de metri urmărire individuală și la 500 de metri adiţiune de puncte (circuit) și bronz la 200 de metri viteză, toate rezultate la nivel de juniori, Cristian Roland Koczka, bronz la cadeţi în proba de 2000 de metri urmărire individuală și echipa de cadeți formată din Cristian Roland Koczka, Alexandru Goloșie și Patrick Petrișor, bronz la 2000 de metri urmărire echipă și în proba de viteză olimpică. „Costurile participării noastre la acest Campionat Național de velodrom au fost susținute în proporție de 90% din fonduri publice, în cadrul proiectului «Promovarea sportului de performanţă 2013”, încheie directorul ACS Voința.