Marius Copil s-a calificat în semifinalele turneului din Taiwan
Marius Copil s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului challenger de la Kaohsiung (Taiwan), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce a dispus de cehul Lukas Rosol cu 7-6 (6), 6-4.
Copil (26 ani, 77 ATP), al treilea favorit al competiției, s-a impus într-o oră și 34 de minute, reușind nu mai puțin de 16 ași, față de 5 ai adversarului. Copil a făcut 4 duble greșeli, iar cehul a comis 5.
Cei doi au mers cap la cap până în finalul primului set, când Copil a beneficiat de patru mingi de set la 5-4, ratate toate, iar apoi meciul a ajuns în tiebreak, unde arădeanul a revenit de la 2-4 și a câștigat cu 8-6.
În actul secund, Copil a reușit un break destul de devreme și s-a desprins la 3-1, iar apoi a reușit să își păstreze acest avantaj, câștigând cu 6-4.
Copil și Rosol (32 ani, 198 ATP) sunt la egalitate, 3-3, în meciurile directe. Rosol s-a impus în 2011 în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros, cu 4-6, 6-3, 6-4, tot în 2011 în Cupa Davis, cu 6-4, 7-6 (2), și în 2013, în optimile turneului challenger de la Le Gosier (Guadelupa), cu 6-3, 1-1 (abandon al românului).
Arădeanul a învins în 2012, în primul tur la Geneva, cu 4-6, 7-6 (3), 7-6 (1), și anul acesta, în primul tur preliminar la Indian Wells, cu 7-6 (5), 6-2.
Marius Copil și-a asigurat un cec de 6.275 dolari și 40 de puncte ATP, iar în penultimul act îl va înfrunta pe australianul Marinko Matosevic, victorios cu 6-1, 6-3 în fața germanului Andre Begemann. Copil va juca în premieră cu Matosevic (32 ani, 653 ATP), sportiv născut în Bosnia-Herțegovina.
AGERPRES