Marius Copil a fost finalist la turneul ATP de la Sofia
Tenismanul Marius Copil a fost învins de bosniacul Mirza Basic cu 7-6 (6), 6-7 (4), 6-4, duminică, în finala turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 501.345 euro, transmite agerpres.ro.
Copil (27 ani, 93 ATP), aflat la prima sa finală ATP din carieră, a trecut pe lângă cel mai mare rezultat al său, însă a trebuit să se recunoască învins în faţa unui adversar accesibil, la capătul unui meci care a durat două ore şi 19 minute.
Arădeanul a reuşit 19 aşi în acest meci, dar a comis şi 8 duble greşeli, în timp ce Basic (26 ani, 129 ATP), venit din calificări, a avut 12 aşi şi a făcut doar 2 duble greşeli.
Marius Copil a alternat momentele bune, în special la serviciu, cu momente mai slabe, greşind destul de mult, mai ales la mingile importante.
Copil a început cu un ghem alb, dar apoi a pierdut trei jocuri la rând, iar Basic a rămas în control până pe final de set. Bosniacul a avut 5-3, dar Marius a reuşit să egaleze (5-5) şi chiar a trecut la conducere (6-5), dar Basic a trimis setul în tiebreak. Copil a condus cu 2-0, 4-1 şi 5-4, dar a fost întrecut cu 8-6.
În actul secund, românul a început mai bine, cu break, a făcut 2-0 şi a mers cu serviciul până 5-3. Copil a ratat o minge de set la 5-4, Basic a egalat şi apoi a avut 6-5, dar Marius a trimis setul în prelungiri. Copil a condus cu 3-0, a fost egalat, iar apoi a reuşit să se impună cu 7-4.
În decisiv, Copil a avut două şanse să se desprindă la 2-0, dar le-a ratat, iar la 4-4, într-un moment decisiv, şi-a pierdut serviciul, după care Basic a încheiat meciul cu 6-4.
Copil este condus acum cu 3-1 de Basic în meciurile directe, singurul său succes venind în 2015, la Izmir (challenger), în 2015, cu 6-3, 6-4. Bosniacul s-a impus în 2016 la Australian Open în calificări, cu 6-3, 7-6 (1), şi la Wroclaw (challenger), cu 6-4, 7-6 (5), în primul tur.
Marius Copil a fost recompensat cu un cec de 47.105 euro şi cu 150 de puncte ATP, în timp ce Basic s-a ales cu 89.435 euro şi 262 de puncte ATP.
În semifinale, Copil l-a învins pe slovacul Jozef Kovalik, cu 6-4, 6-2, impunându-se după o oră şi 16 minute în faţa unui adversar venit din calificări (25 ani, 187 WTA), având 8 aşi, faţă de 2 ai slovacului.
Arădeanul nu i-a permis lui Kovalik să îşi creeze nicio minge de break.
Kovalik câştigase singurul duel cu Copil, anul trecut, la turneul challenger de la Sophia Antipolis (Franţa), cu 4-6, 6-2, 6-2, în primul tur.