Marius Copil, ameninţat cu moartea de mafia pariurilor
Marius Copil (24 de ani) este unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis din România la ora actuală şi unul dintre componeţii Naţionalei de Cupa Davis. Numărul 172 ATP spune că e greu să urci în primii tenismeni ai lumii în condiţiile pe care le oferă ţara noastră.
“Federaţia putea face mai mult! Noi avem un singur teren de hard în sală. Nu ne comparăm cu francezii sau cu nemții, dar nici așa cum suntem nu putem continua. Suntem 11-12 oameni care ne pregătim pe acest teren, mă refer la fete și la noi, băieții. Cum pot intra cu toții în sală, într-o singură zi, dacă se adună în România? Ne-ar trebui 5 terenuri în sală, 7 de zgură, o sală decentă. Nu am așteptăti mari, ci vreau un nivel minim”, a spus Marius Copil într-uninterviu pentru sportnews.ro
Ameninţat cu moartea
Sportivul a dezvăluit că i s-a propus să facă blaturi şi că şi-a desfiinţat facebook-ul pentru că a primit ameninţări cu moartea. “Jucătorii prinși cu blaturi ar trebui suspendați pe viață! Cei care fac așa ceva n-au respect pentru sport, sunt lași! Am avut o ofertă, la turneul de la Miami, ca să trântesc un meci! Mi-a scris cineva pe
că îmi dă 30.000 de euro, ca să pierd un set. Mi-a spus că oferta rămâne valabilă pentru când doresc eu. Am raportat imediat la Tennis Integrity. Dacă nu raportezi și se află că ai fost ofertat, ai probleme. Urăsc pariurile. Din cauza lor mi-am șters contul de
, cele care există nu sunt ale mele. Mi l-am șters, fiindcă am primit mesaje urâte: înjurături, amenințări cu moartea, că ”vin peste tine în cameră”, că te omoară!“, a povestit jucătorul.
Nu mai e “copil de bani gata”
Copil a vorbit şi despre presupusa sumă de 600.000 de euro pe care tatăl ar fi investit-o în cariera lui: “Joc tenis de la 7 ani, însă suma mi se pare exagerată. Mai mult însă, vă poate spune însă el. Ce pot să zic eu este că, de doi ani, mă autofinanțez, nu mai iau bani de la părinți. Tot ceea ce câștig reinvestesc în mine. Sunt mai fericit așa. Sunt bani câștigați de mine, eu plătesc tot, eu răspuns pe ce anume îi cheltuiesc”
Sursă: stiridesport.ro