Marin Lupaș: ”Sunt deschis să găsim sprijin pentru UTA”
Pe 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș prelua conducerea clubului UTA. Alături de colaboratorii săi a reuşit în scurt timp să redreseze clubul care se îndrepta vertiginos spre faliment şi Divizia C.
La 20 de ani de la acea dată, constatând problemele care subzistă în viaţa clubului UTA, Marin Lupaș îşi arată deschiderea şi dorinţa de a sprijini o propunere a suporterilor, conducerii clubului și administrației locale prin care se poate găsi o formulă legală de sprijin al clubului care să includă siguranţă şi sustenabilitate.
„Îmi amintesc cu drag de acea vreme, când nici cei mai pasionali suporteri nu bănuiam că în scurt timp o să reușim să aducem clubul de la retrogradare la uşile primei ligi şi să creem o emulaţie extraordinară printre arădeni, cum poate numai cu ocazia marilor succese ale UTA-ei şi poate la Revoluţie am mai putut vedea. Am provocat deplasarea a peste 10 mii de arădeni la Alba Iulia pentru a asista a partida de baraj, iar în cele din urmă am reuşit cu foarte mari eforturi să promovăm pe teren în prima Ligă, în anul 2002, după un campionat în care am avut ca adversari echipe mult mai puternice financiar şi mai bine ancorate în politicile federale de la vremea respectivă. Am trecut prin foarte multe situaţii grele, am dedicat clubului aproape tot timpul meu. De aceea știu cât de greu este să construieşti un club pe baze puternice, şi cât de uşor se poate pierde toată munca asiduă. Ţinând cont de această experienţă pe care o am la conducerea clubului UTA, doresc să ajut şi acum, anunţându-mi disponibilitatea de a promova în Consiliul Local orice formă legală de sprijin prin care clubul simbol al oraşului nostru să poată avea siguranţa zilei de mâine şi a faptului că îşi păstrează acest statut”, declară Lupaș.
Consilierul local independent spune că în alte orașe situația este mai potrivită pentru sport și crede că în mod similar se poate construi și la Arad.
„Sunt situații în țară în care se dau mai ușor bani de la adminsitrația publică pentru sport, recunoscându-se importanța acestor echipe în viața unei comunități. Din păcate, acum în Arad se aplică o formă care nu se pliază prea bine pe nevoile unui club profesionist, având multe limitări. Ţinând cont şi de faptul că, încă o dată din păcate, sprijinul privat pentru sport în Arad este la un nivel foarte scăzut, devine logică şi necesară susţinerea comunităţii locale pentru principalele branduri ale oraşului, acolo unde UTA „joacă” pentru locul fruntaş. Mi-ar plăcea să găsim cu toții o formă de sprijin care să includă siguranță și sustenabilitate pe termen lung. Sunt deschis unei discuții cu cei implicați pentru ca UTA să se concentreze pe performanța în teren. Este vital ca odată cu modernizarea, iarăşi din păcate – mult prea înceată – a infrastructurii sportive să găsim şi formule pentru a asigura funcţionarea clubului la un nivel mai înalt”, adaugă fostul președinte al UTA.
La două decenii după 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș crede că locul UTA-ei este în Liga I, de aceea își reafirmă public deschiderea de a găsi soluția cea mai potrivită pentru a atinge acest țel.
„Fotbalul nu este o ştiinţă exactă, de aceea trebuie să avem cât mai multe elemente în stare optimă, de la finanţare la infrastructură, astfel încât clubul să se dezvolte sustenabil, să se menţină la un nivel ridicat care să ne dea speranţe că vom reveni curând la gloria de altă dată. Îmi reafirm public sprijinul şi voi iniţia discuţii cu părţile amintite pentru a-mi prezenta şi în mod direct intenţiile”, concluzionează Lupaș.