Mai sunt speranţe pentru promovare
Zi de uitat pentru fotbaliştii echipei Speranţa Turnu, după ce au încasat 5 goluri în meciul de la Zimandu Nou, echipă care iată poate emite pretenţii de promovare. Dealtfel după înfrângerile primelor două clasate, Speranţa Turnu (1-5) şi Vladimirescu 2003 II (0-5) s-a ajuns la un grup compact de 4 echipe care luptă pentru două locuri promovabile iar etapele viitoare vor fi decisive. Dar să revenim la meciul în care echipa antrenată de Ioan Jurău nu şi-a găsit cadenţa pe teren, să remarcăm faptul că gazdele au fost nevoite să joace încă din minutul 35 în 10 jucători de câmp după o eliminare. Totuşi cu avantajul unui jucător în plus Speranţa Turnu nu a reuşit să oprească atacurile gazdelor, care după ce au condus la pauză cu 1-0, în repriza secundă s-au dezlănţuit reuşind ca în minutul 90 să conducă cu un categoric 5-0. Golul reuşit de Speranţa Turnu în minutul 90 a fost defapt şi singurul şut pe poartă al oaspeţilor din tot meciul, ceea ce a dus la o supărare a antrenorului Ioan Jurău, care dealtfel a şi anunţat că în zilele următoare îşi va da demisia. Programul echipei este destul de încărcat dacă ne gândim că Speranţa Turnu are două deplasări la contracandidatele Vladimirescu 2003 II şi la Viitorul Tisa Nouă, meciuri hotărâtoare în stabilirea ierarhiei.
Echipa Speranţa Turnu a evoluat în formula: Betea – Moni, Şule, Kocsis, Bucătaru, Rusz, Cs.Brânduşe, Ciobu, Roman, Stoian, Pop. Au mai intrat pe teren Moise şi Harasemciuc.