Luptă surdă în noroi, pe Cluj Arena. UTA scoate doar un punct și rămâne pe loc retrogradabil
UTA a remizat astăzi, scor 0-0, în penultimul meci oficial al anului, unul extrem de important în economia luptei din subsolul clasamentului. Un singur punct le despărțea pe cele două combatante în Superliga, „roș-albii” reușind să obțină un egal pe terenul Universității Cluj. Susținuți de aproximativ 150 de suporteri, utiștii au făcut două reprize diametral opuse pe execrabilul gazon de pe Cluj Arena. În prima au fost mai incisivi și chiar mai buni, dar Keseru, Otele și Ubbink au fost impreciși în careu, deși se aflau în poziții favorabile. În a doua au făcut însă pasul în spate și clujenii au ratat și ei câteva ocazii importante, prin Thiam și Bălan. După ce gazdele au rupt plasa, dar nu cu mingea, în ultimele minute nu s-a mai jucat mare lucru.
A rezultat o luptă surdă în noroi și două echipe cu o atitudine bună, dar lipsite de calitate și jucători care să facă diferența. Un 0-0 cumva așteptat, iar UTA rămâne pe loc direct retrogradabil, având însă ocazia să își spele toate păcatele din acest an cu o victorie în fața Rapidului, în ultimul meci din 2022, acasă cu Rapid. Mai grav e însă că UTA leagă al zecelea meci la rând fără victorie în Superliga, iar Laszlo Balint nu reușește încă să obțină primul succes în campionat, în al doilea său mandat.
Formații:
U. Cluj: Gorcea – Vlădoiu, Ilie, Ispas, Briceag – Simion, Remacle (46 Fulop), Purece (34 Pires) – Chipciu, Bălan (77 Ely Fernandes), Thiam. Antrenor: Eugen Neagoe
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Batha, Anton (75 Cascini) – R.Pop (85 Maxim), Ubbink (94 Isac), Otele (85 Jobello) – Keșeru (75 Postolachi). Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Cătălin Popa (Pitești)
Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraș), Gabriel Stroe (Pitești). Observator FRF: Corneliu Fecioru (București). Observator LPF: Romulus Chihaia (București).
(foto: UTA Arad, facebook)