Luca Kunszabo e medaliat european pe tatami
România a găzduit, recent, ultima etapă din cadrul Cupei Europei la judo pentru juniori, sub 21 de ani. Arădeanul Luca Kunszabo a obţinut medalia de argint în cadrul categoriei 100 de kilograme. După trei victorii fără emoţii, Kunszabo a fost surprins în ultimele secunde ale finalei cu un austriac. „Mister Ippon”, cum e poreclit, şi-a îndeplinit obiectivul, urmând a fi cap de serie la Campionatul European din Spania (Malaga, 16-18 septembrie), culoar care l-ar putea avantaja în drumul spre o medalie. Luca Kunszabo va face parte şi din echipa României, pentru prima oară organizându-se şi o competiţie pe naţiuni, în paralel cu concursul individual.