Lipova rămâne în „cărţi” pentru podiumul Ligii a IV-a
Trupa de pe Valea Mureşului îşi continuă parcursul bun din campionat, adăugându-şi în clasament încă trei puncte. Fără antrenorul Marius Grad, plecat la un turneu internaţional alături de Old Boys UTA, Şoimii Lipova şi-a făcut treaba şi în meciul cu Voinţa Mailat, câştigat ceva mai clar decât arată scorul final, 3-2. Sergiu Popa şi Zoica au marcat în prima repriză, pentru ca emoţiile să fie risipite pe final, atunci când Ghiţă a înscris pentru 3-1. În prelungiri, Mailatul a redus din diferenţă, dar nu a mai putut evita o înfrângere care o condamnă la o clasare în partea a doua a ierarhiei. Şoimii Lipova a evoluat în formula: Trifoi – Iercan, Ţiţca, Denuţ (Costin), Calancea, Moisă, Cati, Gornic (Biro), S. Popa (Ghiţă), Borlean (Bruţ), Zoica. Nou promovata rămâne revelaţia sezonului şi speră la o clasare chiar pe podium:
Urmează examenul de la Pecica
„Din ce am vorbit cu preşedintele clubului, Radu Pop, am înţeles că a fost un meci la discreţia noastră. E important că băieţii rămân concentraţi şi îşi fac bine treaba. O victorie importantă, care ne menţine şansele de a termina pe un loc fruntaş, poate chiar pe poziţia a treia”, ne-a declarat Marius Grad. „Şoimii” se pregătesc acum de o deplasare foarte grea, la Pecica, împotriva liderului şi câştigătoarei campionatului, meci contând pentru penultima etapă a Ligii a IV-a. Lipova trebuie să îşi conserve însă bine energia, pentru că mai are de jucat imediat după încheierea campionatului şi finala Cupei României, faza judeţeană, împotriva Victoriei Felnac.