Liga 1 se apropie de final! UTA poate scăpa şi de baraj, cu suporterii alături
Etapa a opta, penultima din play-out-ul Ligii 1, este foarte importantă pentru UTA. Echipa arădeană ar putea sărbători duminică menţinerea matematică în Liga 1, aici incluzând bineînţeles evitarea barajului. Pentru asta e nevoie de punct(e) cu Gaz Metan, în funcţie de celelalte rezultate fiind nevoie de unul sau chiar trei! Misiunea arădenilor ar putea fi uşurată de prezenţa suporterilor în tribune, pentru că de sâmbătă se pot disputa meciuri cu 25% din capacitatea arenelor ocupată. Aşadar, cu fanii alături, „Bătrâna Doamnă” are toate şansele să îşi atingă obiectivul şi să se salveze de la retrogradare, sau mai bine zis să evite barajul de promovare/retrogradare, împotriva unei echipe din Liga a II-a.
Etapă istorică: spectatorii revin pe stadioane după 14 luni de absenţă!
Calculele sunt destul de complicate la ora asta, dar ele se pot simplifica foarte mult după meciurile de vineri şi sâmbătă, când UTA va şti cu siguranţă de ce rezultat are nevoie pentru a nu mai avea emoţii în ultima etapă, la Voluntari. În play-off e tot etapa a opta, cu favoritele la titlu având misiuni grele, liderul CFR la Craiova, iar FCSB la Sfântu Gheorghe. Mai jos aveţi programul complet al rundei – una istorică în contextul revenirii spectatorilor în tribune după ceva mai mult de un an de la declanşarea pandemiei de coronavirus – şi clasamentele la zi, din play-off şi play-out:
Liga 1, etapa a opta play-off-out:
Vineri, 14 mai 2021
Ora 17.30 Academica Clinceni – FC Botoșani
Ora 20.30 Chindia Târgoviște – FC Viitorul Constanța
Sâmbătă, 15 mai 2021
Ora 14.00 CSM Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 16.30 Astra Giurgiu – FC Voluntari
Ora 21.30 Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj
Duminică, 16 mai 2021
Ora 14.00 UTA Arad – Gaz Metan Mediaș
Ora 16.30 FC Argeș – FC Dinamo 1948
Ora 22.00 Sepsi OSK Sf Gheorghe – FCSB.
Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.
Clasament play-off
Clasament play-out