lie Poenaru pune tunurile pe arbitrul Călin: ”Este un rezultat nedrept, mi-a scos echipa din joc!”
Antrenorul celor de la UTA, Ilie Poenaru, este de părere că rezultatul derby-ului din Giulești, 1-0 pentru Rapid, a fost influențat decisiv și de centralul Iulian Călin. Tehnicianul consideră că arbitrul nu și-a calculat deciziile cu aceeași unitate de măsură, iar adversara a fost avantajată clar. În primul rând, face referire la faza din minutul 75, când Idriz Batha a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben, acordat prea ușor. ”Din păcate, ei au o ocazie și marchează. Noi am avut o ocazie foarte mare la final, alte câteva ocazii și nu marcăm. Aici s-a făcut diferența. Este un rezultat nedrept, nu meritau să câștige. Am dominat în mare parte meciul, am avut agresivitate, am fost bine organizați, ne-am creat ocazii de joc, am făcut un joc elaborat și cred că echitabil era un egal. Din păcate, astăzi s-a mai implicat cineva, care zicea că nu vrea să se implice în acest meci, înainte de meci, la tunel. Mi se pare un cartonaș galben-roșu foarte ușor acordat. Nu se dă așa ceva niciodată. Este o ținere reciprocă și primește doar al meu galben. Oare de ce domnul Călin ne arbitrează? Este al treilea meci. În fine. Din păcate, noi avem 7-8 cartonașe galbene, iar la Rapid orice atac, orice fault atac sau deloc. Nu vreau să dau vina pe el, dar a avut largul concurs la acest meci în a influența acest rezultat. Mi-a scos echipa din joc, a fragmentat foarte mult, multe decizii luate greșit și nu mi se pare normal”, a spus antrenorul UTA-ei la final. Poenaru și-a continuat tirada la adresa arbitrului și își asumă chiar și o suspendare, în urma declarațiilor făcute la flash-interviul din Giulești:
Poenaru: ”Nu se rezolvă nimic cu VAR-ul, trebuie să fim lăsați să jucăm fotbal”
”Nu se rezolvă nimic cu VAR-ul. Au fost lovituri care la noi nu s-au dat. Au fost lovituri și coate date pe care domnul Călin nu le-a văzut, dar noi de pe margine le-am văzut. Nu e nicio problemă, îl înțeleg, greșeala este omenească. De fapt, este un cartonaș roșu într-un moment bun al nostru, în care noi dominam. Nu ai voie. Nu se dă galben niciodată. Dacă vrem să creștem fotbalul românesc, haideți să lăsăm să se joace, că prea mult oprim. De ce ți-e teamă? De ce fluieri? De cine ți-e teamă? Că pierzi jocul din mână? Oricum l-ai pierdut. Din minutul 60 nu am mai jucat. Statistic, am ajuns să jucăm câte 30-35 de minute la meci. În restul, numai fragmentări, greșeli peste greșeli. Sunt supărat. Dacă jignesc, îmi cer scuze. Dacă greșesc, îmi cer scuze, dar eu așa văd. Acum, la cald, sunt foarte dezamăgit, supărat, fiindcă puteam să scot mai mult din acest meci. Nu avem voie să comentăm, pentru că o să mergem la comisii, o să fim amendați, suspendați. Nu mai avem voie să vorbim. Nu mai avem voie să avem comunicare? Asta e, îmi asum. Cred că ar trebui, mai întâi, cum analizăm și noi meciurile pe video, și ei ar trebui să analizeze mai mult, să vadă că sunt greșeli”, a mai spus Poenaru.
Îl apără pe Balauru și îi dă toate meritele lui Morais, pentru euro-golul de trei puncte
Antrenorul UTA-ei a vorbit și despre reușita de efect a lui Morais dar și despre echipa sa: ”Un gol foarte frumos, o execuție frumoasă. Știam că au jucători care marchează de la distanță, trebuia să ieșim la întâmpinare, să nu le oferim spații. Balauru a fost mascat și nu a avut timp să reacționeze. Gol frumos, bravo lui. În primul rând, vreau să felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o și pentru foarte multe momente de joc bun, astăzi. Eu zic să suntem în creștere. Ne așteaptă un meci foarte greu, cu FCU Craiova. E o echipă care joacă fotbal bun, ofensiv, am jucat foarte multe meciuri contra lui Marius, îl cunosc foarte bine, îi cunosc stilul, și el mă știe foarte bine. Va fi un meci bun, de calitate. Bineînțeles că trebuie să facem orice, ca să câștigăm meciul”, a conchis Ilie Poenaru, la finalul partidei cu Rapid.