„Leoaicele” se întorc la treabă, cu Dan Cuedan la timonă. Meci în focarul de la Odorhei!
Prim divizionara de fotbal feminin AC Piroș Security revine în campionat după tragedia pierderii antrenorului Florin Bugar, infectat cu Covid-19 şi decedat la doar 49 de ani. Pe 9 octombrie, „leoiacele” remizau, scor 2-2, cu echipa din Galați, în ultima partidă cu fostul antrenor la timonă. Evident, „leoaicele” au fost şi sunt încă afectate, dar echipa arădeană trebuie să meargă mai departe și a apelat la un nou antrenor. Este vorba despre Dan Cuedan, cel care a dus-o pe Șoimii Pâncota în premieră în Liga a II-a și a colaborat cu Pavel Piroș timp de trei sezoane. Tehnicianul arădean a condus primele antrenamentele pe terenul din Vladimirescu și spera să aibă mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti primul meci oficial. FRF nu a ţinut însă cont de focarul de coronavirus de la Odorheiu Secuiesc, localitatea cu cea mai mare rată de infectare la mia de locuitori (8,30) din țară şi a programat partida, deşi chiar DSP Harghita a recomandat ca jocul să fie amânat!
În amintirea fostului antrenor, Florin Bugar!
Mai mult, meciul a fost programat sâmbătă și nu duminică, ca și restul etapei, așa că „leoaicele” au plecat spre Odorhei în această dimineață, nu înainte de a-și face testele pentru coronavirus. Bozian și Bălaș nu fac parte din lot şi în funcţie de rezultatul testelor, se va forma lotul anti Vasas Femina! Noul antrenor, Dan Cuedan, nu a putut face nici el deplasarea, fiind reţinut la Arad de probleme personale. Misiune foarte grea pentru Piroş, care vine după o pauză de aproape o lună şi cu majoritatea jucătorelor aflate în ultima perioadă în izolare. Fetele vor strânge însă din dinţi şi vor evolua mâine, de la ora 11 şi în amintirea celui care a fost Florin Bugar…