„Leoaicele” de la Piroş Security defilează în Liga 1 la fotbal feminin
AC Piroș Security defilează în Liga 1 la fotbal feminin, echipa lui Dan Cuedan obţinând a patra victorie din tot atâtea meciuri în această fază a campionatului. În cadrul rundei din weekend, „leoaicele” s-au deplasat pe arena „Viorel Mateianu” din Baia Mare, pentru a o înfrunta pe ACS Fotbal Feminin din localitate. După 0-0 la pauză, Andrada Vanu s-a dovedit decisivă pentru arădence, cu reuşita din minutul 77. Bozian, în două rânduri şi Bălaş au ratat ocazii mari pe final, iar scorul a rămas neschimbat până la final, 1-0 pentru Piroş. Cuedan a început partida din Dealul Florilor în formula: Maha – Granados, A.Ion, Tomescu – Cauni, Prunar, Bozian, Kugler – Bălaș (86 Stanoiev), Varga (56 Vanu), Sally Mansour.
Pe 16 aprile, în optimile de finală ale Cupei României, Piroş Security înfruntă în deplasare pe Banat Girls. Patru zile mai târziu, la Arad vine Ladies Târgu Mureș, în etapa a 5-a a play-out-ului din Liga 1. Întrecerea internă se oprește în prima parte a lunii mai pentru meciurile echipelor naționale.