Laszlo Balint prefațează play-out-ul și se gândește chiar la barajul de Conference League
Pentru prima dată de la revenirea în elită, UTA abordează play-out-ul primei ligi de pe loc de retrogradare, dar cu gândul la o clasare cât mai onorabilă. La conferința de presă de dinaintea partidei de vineri din deplasare cu Petrolul Ploiești, Laszlo Balint nu poate să uite problemele de arbitraj de pe finalul sezonului regulat, cu câteva puncte în plus în clasament programul arădenilor putând arăta cu totul altfel: „Noi suntem nemulțumiți de cum a decurs ultima parte a sezonului regulat, pentru că pe lucruri evidente puteam avea cinci puncte în plus. Mă refer la meciurile de la Chindia, CFR Cluj și CSU Craiova. Nu vreau să se creadă că este un alibi (n.n. din moment ce scoți în evidență aceste lucruri e clar că se caută scuze), am acceptat situația, suntem cum suntem, dar ne vom bate pentru fiecare minge și pentru toate punctele pe care putem să le obținem. Dar, vreau să se știe că dacă beneficiam de lucrurile spuse mai devreme, debutam în acest play-out cu meci pe teren propriu, împotriva altui adversar, iar lucrurile stăteau cu totul altfel.” Balint se gândește încă și la locurile 7-8, pe UTA despărțind-o doar patru, chiar cinci puncte (dacă punem la socoteală și rotunjirea de care a beneficiat) de acea zonă ce ar permite disputarea unui prim baraj de Conference League. Doar că principala preocupare este salvarea de la retrogradare, dacă se poate fără baraj.
Se bazează pe sprijinul fanilor: „Sunt convins că acasă vom avea stadionul plin”
„Două victorii legate te pot aduce în lupta pentru acel play-off de Conference League. Vă spun sincer, preferam să jucăm împotriva unei echipe care nu venea după o victorie, dar și aici e cu dus și întors. Trebuie să abordăm acest play-out ca și orice început de competiție. Suntem implicați și în Cupa României, până la urmă nu putem spune că suntem avantajați sau nu de program. Sigur, se poate întoarce pe toate fețele acest țintar, putem discuta oricât pe marginea lui. Nu avem deplasări aproape, să vină suporterii. Sunt sigur că în cele patru meciuri de acasă stadionul va fi plin și vom fi încurajați din primul și până în ultimul minut”, a conchis Balint. UTA va debuta în play-out vineri, 17 martie, ora 20:30, la Ploiești, când o va înfrunta pe Petrolul. În clasament, Petrolul are 18 puncte, iar UTA 14, ierarhia fiind stabilită după înjumătățirea punctelor acumulate în prima fază a campionatului.