Laszlo Balint, o primă reacţie la varianta play-off-ului: “Vrem doar ca meritul sportiv să primeze”
Laszlo Balint, antrenorul celor de la UTA, a avut o primă reacţie după videoconferinţa FRF-ului cu echipele de Liga a II-a şi semnalul lui Răzvan Burleanu, acela de a da undă verde sistemului cu play-off şi play-out în Liga a II-a, cu toate că încă nu este nimic oficial. Tehnicianul “Bătrânei Doamne” nu se arată prea încântat de faptul că acest sezon nu va putea fi dus la bun sfârşit conform programării iniţiale, adică disputarea celor 14 etape rămase, dar pe de altă parte recunoaşte că era greu de pus în practică acest scenariu, într-un interval scurt de timp, cu meciuri din trei în trei zile. Gyuszi Balint a avut, aseară, o intervenţie telefonică la realitateasportiva.net, unde s-a exprimat în privinţa noii variante vehiculate pentru Liga a II-a:
“Dacă va fi play-off, ne aşteaptă şapte finale”
“Am investit multă muncă, energie şi timp pentru a aduce UTA în această postură, de a fi favorită la promovarea în Liga 1. De când am ajuns aici, la Arad, am acest vis, de a aduce echipa în primul eşalon. Punctul nostru de vedere, atât al meu cât şi al clubului, a fost făcut deja public, ne dorim desfăşurarea normală a campionatului, adică a celor 14 etape rămase de disputat. Dar suntem conştienţi că va fi foarte greu de realizat, ar fi nevoie de un foarte mare efort din partea cluburilor, mai ales că încheierea Ligii a II-a trebuie corelată cumva cu prima ligă, având în vedere acel baraj. Situaţia este destul de complicată, dar este clar că aceasta ar fi varianta cea mai corectă pentru toată lumea, nimeni nu ar mai avea de obiectat nimic. Important şi îmbucurător este că autorităţile ne-au dat semnale că se doreşte terminarea acestor competiţii pe teren. Dacă va fi play-off ne aşteaptă şapte finale, pentru că diferenţa de valoare nu este mare între echipe. Ne dorim ca meritul sportiv să primeze, iar FRF să ia o decizie în acest sens şi tot ce se întâmplă pe teren să se reflecteze în clasament. Varianta cu 16 echipe în prima ligă știu că se dispută de ceva vreme. Este o idee susținută inclusiv de Răzvan Burleanu, dar care nu este foarte agreată de cei de la LPF și de actualele echipe din Liga 1. E vorba de un contract de drepturi TV care s-a semnat pe un anumit număr de meciuri pe sezon, iar lucrurile nu pot fi atât de ușoare. Suntem într-o situație excepțională, iar în astfel fel de situații se iau măsuri excepționale”, a declarat Laszlo Balint la realitateasportiva.net.
“Ne este foarte dor de suporteri”
Antrenorul UTA-ei, lider detaşat în Liga a II-a, cu 50 de puncte, la 11 distanţă de următoarele clasate, CS Mioveni şi Turris, are un mesaj şi pentru suporterii arădeni: “Mă bucur că mi-am câştigat respectul suporterilor UTA-ei, destul de pretenţioşi de altfel şi foarte buni cunoscători ai fenomenului. De asemenea, sunt bucuros că am reuşit să mă ridic la nivelul aşteptărilor lor, atât eu cât şi jucătorii. Îi salut cu respect şi le transmit că ne este tare dor de ei şi de atmosfera pe care o creează pe stadion. Sper din tot sufletul să ne vedem în curând cu toţii, sănătoşi. Ţin să îi asigur că ne vom prezenta la un nivel cât se poate de bun, pentru că se ştie că după o pauză forţată, de două luni, va fi greu să ajungem la un nivel optim, dar până la urmă toate echipele vor fi în aceeaşi situaţie. Eu cred că va conta foarte mult starea mentală a jucătorilor şi de aceea eu am mare încredere în băieţi, că vom fi şi la revenire la fel de puternici”, a mai transmis Balint, apreciat şi salutat de mulţi fani, în cadrul emisiunii live de pe Facebook.