Tarlev a câştigat Arad Open 2013
Maestrul Internaţional din Ucraina a câştigat ediţia din 2013 a Festivalului arădean de şah desfăşurat sub titulatura Arad Open. Konstantin Tarlev, care câştigase şi turneele de blitz şi fischerandom, a fost numărul 1 în clasament după cele 9 runde, totalizând 7,5 puncte. Valorosul jucător urmează să primească în scurt timp şi titlul de Mare Maestru. Tarlev a fost urmat de marele maestru maghiar Czebe Attila (7,5), podiumul fiind completat de românul Marian Tiberiu Georgescu, legitimat la clubul Apa Nova Bucureşti (7), care a realizat în acest turneu şi prima lui normă de mare maestru. În top 5 şi-au mai făcut loc maestrul internaţional bulgar Ivajlo Enchev (Bulgaria, 7p) şi maestrul internaţional Lucian Filip (CSM Lugoj, 7p).
Pe lângă primii zece jucători premiaţi în clasamentul general, au mai fost acordate încă 18 premii speciale, pe diferite paliere de rating Elo. Organizatorii i-au răsplătit şi pe cei mai buni cinci şahişti arădeni. În ordine, au fost premiaţi: Ervin Mozes, Ladislau Kelly, Ovidiu Popa, Sandu Ungureanu şi Rusalim Ardelean. În concluzie, Arad Open rămâne cel mai mare festival şahist din ţară. În 2013 s-a depăşit încă o dată recordul de participanţi, atât la open (242 de jucători), cât şi în turneele de copii (151 participanţi), iar valoarea jucătorilor a fost ridicată, surprinzător poate pentru mulţi chiar și in turneul copiilor sub 16 ani, cu jucători din opt ţări la start.