Kaiacista arădeană Carmen Petre e la startul Europenelor
Carmen Petre, kaiacistă legitimată la CSM Arad, va concura în această săptămână, de joi până duminică, la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi “under” 23 (tineret), competiţie programată în capitala Serbiei, la Belgrad. Componentă a lotului naţional, kaiacista arădeană e, în premieră, la Europene, urmând să concureze la categoria junioare I, în probele de K2, pe distanţa de 1000 de metri şi K4, 500 de metri. “Din cunoştinţele mele, e prima sportivă din Arad care participă la un Campionat European de junioare. Sper să o facă cât mai bine şi să ne dea prilej de bucurie”, ne-a declarat antrenorul secţiei de kaiac-canoe la CS Municipal, Gorbe Laslo, completat în staff de Alexandru Stoian.
Altfel, o delegaţie numeroasă de la CSM Arad va participa în perioada 3-9 iulie, la Szeged (Ungaria), la Europenele de dragon-boat, pentru ca tot luna viitoare, dar în perioada 27-30 iulie, să aibă loc Mondialele de juniori I şi tineret la kaiac-canoe, competiţie găzduită în acest an de România, Bascov-Piteşti. În funcţie de rezultatele de la Europene, Carmen Petre ar putea intra în calcule şi pentru lotul de Mondiale.