Ionuţ Popa dă atacul final la Falcă! „Probabil voi pleca…”
După ce le-a dedicat victoria suporterilor arădeni decedaţi în accidentul de joi seară, admiţând că evenimentul trist a fost şi el un factor de motivaţie suplimentară în Derby-ul Vestului, Ionuţ Popa a tunat şi a fulgerat la conferinţa de presă. UTA a câştigat destul de clar, 3-1, în faţa marii rivale ASU Poli, doar că antrenorul „Bătrânei Doamne” nu a uitat de problemele de la club, luând din nou, la ţintă, autoritățile locale, cu primarul Falcă în frunte.
„Jucătorii au mai fost motivați și de faptul că m-am înțeles cu ei ca de săptămâna viitoare să facă doar două antrenamente, marțea și joia, ca la Liga 4-a. În rest, jucătorii vor cauta să lucreze în altă parte, pentru că vremea nu este încă atât de urâtă. Trebuie să facă rost de bani, nu am primit salariile și atunci trebuie să trăim cumva. I-am felicitat pe cei trei căpitani de echipă că au venit cu această idee, eu mă supun acestui plan. Nu mai am treabă nici cu Primăria, nici cu Consiliul Județean, îi felicit pentru ce fac în oraș, sunt admirabili oamenii…Am vorbit odată despre situația cu administrația locală, nu am de gând să mai vorbesc, nu am nimic cu nimeni. Eu am treabă cu clubul meu, cu echipa la care am venit să fac treabă bună și nu pot”, au fost cuvintele, pe alocuri ironice, ale lui Ionuț Popa.
Mai mult, experimentatul antrenor susține că va pleca de la UTA dacă problema salarizării rămâne nerezolvată. „Probabil că voi pleca și eu de la UTA dacă nu pot face echipă. Nu am venit aici să fiu înjurat jumătate de an, mai apoi să mă împac cu brava galerie și să nu pot face echipă. Am venit să fac echipă, iar dacă nu pot face acest lucru, mă retrag. Cu admirație pentru tot publicul arădean, pentru suporteri. Dacă nu se rezolvă problema salariilor la echipă – cea mai importantă, la prima ofertă după turul de campionat voi pleca! Asta dacă nu mă dă afară conducerea după discursul acesta fantastic”, a adăugat Popa, în stilu-i caracteristic.