Învinşi şi de penultima clasată: UTA – Luceafărul 2-3
Citându-l pe Alexandru Meszar, care spunea că la UTA e doar lipsă de formă sportivă, precum la Real Madrid, facem haz de necaz şi am zice că “Bătrâna Doamnă” se pregăteşte să (re)intre în….criză. Trecând la lucruri serioase, UTA continuă să dezamăgească în acest tur de campionat al Ligii a II-a, iar cele două victorii la rând, obţinute în faţa suferindelor Miroslava şi Foresta, cea din urmă cu mult noroc, au fost un simplu “foc de paie”. Altfel nu ne explicăm evoluţia foarte slabă de astăzi, când penultima clasată Luceafărul, cu doar două victorii până în etapa a 14-a, avea după o oră de joc un incredibil 3-0! Cei 2-300 de suporteri au plecat iar dezamăgiţi din cetatea Şiriei, căci UTA s-a făcut, cum altfel, decât de…râs. Fără Grahovac, care deşi era anunţat apt şi titular, nu a mai apărut în poartă şi cu o linie de apărare extrem de nesigură, depăşită în nenumărate rânduri, “roş-albii” au fost victime sigure în faţa bihorenilor. După un prim sfert de oră ceva mai echilibrat, UTA solicitând şi un penalty, la un presupus henţ în careu, oaspeţii au preluat total iniţiativa şi au ratat trei ocazii mari, prin Rusu, în minutele 22 şi 32, la cea din urmă bara salvându-l pe Mureşan şi Mutu, în minutul 29. Inevitabilul s-a produs în cele din urmă la ultima fază a primei reprize, atunci când Antohi a centrat excelent de pe dreapta, iar acelaşi Rusu a reluat din 6 metri, sub transversală.
S-au trezit când “balul” era gata!
Nemulţumit de aportul unor titulari, Todea a epuizat toate schimbările până în minutul 54, modificări care însă nu au dat rezultatul scontat. Ba mai mult, Luceafărul s-a desprins pe tabelă după o greşeală a nou intratului Buleică, Codoban marcând din poziţie centrală în minutul 58, cu un şut sub bară, din poziţie centrală. UTA a căzut total şi peste trei minute s-a făcut scor de forfait, 0-3, Rusu marcând din 3 metri, în urma unei centrări a lui Codoban. Arădenii s-au trezit abia când conturile erau deja încheiate, Hlistei transformând în minutul 63 o lovitură de la 11 metri acordată în urma unui fault a lui Gakos asupra lui Curtuiuş. Atacantul UTA-ei a marcat şi el în minutul 74, cu un şut la colţul scurt, lăsând impresia unei reveniri spectaculoase.
Nu s-a schimbat nimic…
Nu a fost însă cazul, cei care mai puteau marca fiind tot bihorenii, bara salvându-l din nou pe Mureşan, în minutul 87, la mingea trimisă cu capul de Antohi. Ban a fost eliminat în prelungiri, dar s-a terminat 3-2 pentru Luceafărul, care obţine a doua victorie la rând în campionat, în vreme ce UTA coboară iar în clasament, într-un subsol din care pare să nu fie capabilă să iasă. Cristian Todea a optat, astăzi, pentru formula: Mureșan – Iuga, Manea, Ciucă, Asani (54 Burlă) – Polgar, Păcurar – Strătilă (51 Buleică), Stahl (46 Prună), Hlistei – Curtuiuș. Cu doar o victorie în acest sezon la Şiria, echipa fanion îşi dezamăgeşte din nou suporterii, iar iarna ar trebui să aducă schimbări radicale la club, de la conducere până la lot şi staff. Nu ştim dacă e coincidenţă sau nu, dacă parcă atitudinea şi determinarea au dispărut subit odată cu epuizarea primelor speciale…